Szekely (Ministerul Educației): Teste care să măsoare gradul de anxietate al copiilor; se vor administra în școli

Consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, a anunțat, marți, că vor fi elaborate teste care să măsoare gradul de anxietate al copiilor în contextul pandemiei de COVID-19, al cărei nivel este greu de cuantificat, deoarece mulți dintre ei nu verbalizează acest sentiment.

„Nu există în momentul de față un instrument prin care să colectăm date privind sănătatea psiho-emoțională a copiilor. Anxietatea există la copii, în școli, dar nu este observată suficient, uneori copiii nu verbalizează această anxietate. Vor fi elaborate teste care să fie administrare în școli și să măsoare gradul de anxietate al copiilor”, a declarat Szekely în cadrul dezbaterii online „Repercusiunile pandemice asupra sănătății mintale a copiilor”, organizată de Salvați Copiii,  scrie AGERPRES.

El a adăugat că foarte multe școli au revenit în format fizic și acesta este lucrul care se dorește pentru a putea asigura o formă de educație apropiată de nevoile reale ale copilului.

„Situația se schimbă, regulile se schimbă, primim informații din teritoriu care ne arată că modul în care s-a calculat procentul de profesori vaccinați nu a fost tocmai corect și atunci vom folosi o altă metodă de calcul. Testele rapide, salivare sunt importante. Important e să avem de partea noastră părinții, să folosim aceste teste, pentru a limita cât mai mult numărul persoanelor infectate. Ne bazăm pe înțelegerea părinților. Inclusiv eu personal am fost acuzat că folosim copiii în programe de testare biologică. Noi nu primim mesaje de încurajare, ne scriu cei care nu sunt de acord și ne spun că toate măsurile pe care le luăm sunt rele și dăunează”, a explicat Radu Szekely.

Potrivit acestuia, 4.850 de școli (68% din total) funcționează cu prezență fizică, iar aproximativ 360.000 de elevi, adică peste 30% dintre cei eligibili pentru vaccinare anti-COVID, erau imunizați acum o săptămână, când s-a făcut ultimul bilanț.

„În ultimele zile, s-au vaccinat 8.000 de copii pe zi, suntem pe calea cea bună”, a afirmat Szekely.

Președintele executiv al Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a prezentat un studiu realizat de organizație, potrivit căruia un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate de când a început pandemia de COVID-19.

„De curând am făcut o analiză privind cazurile care au venit în atenția serviciilor de consiliere ale Salvați Copiii și am observat că un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional. Procentul este mai mare în rândul adolescenților, ajunge undeva la 50% și chiar aceștia au avut și cazuri destul de grave, cu tentative de suicid”, a arătat Alexandrescu.

Ea a menționat că 90% dintre copiii care au avut nevoie de terapie psihologică în ultimul an au dezvoltat probleme de tulburări emoționale în legătură cu contextul pandemiei de COVID-19. „E o informație directă, care vine din munca noastră de terapie”, a spus președintele executiv al Salvați Copiii.

Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a explicat că nu este suficient să fie 60% dintre profesori vaccinați anti-COVID, precizând că măsurile trebuie mereu combinate. „O școală sigură este una în care părinții copiilor sunt vaccinați într-o proporție cât mai mare și una în care și o proporție mare de personal este vaccinată. Acea țintă legată de imunitate de grup de 70% nu prea mai este în vigoare, discutăm de o tulpină mult mai transmisibilă decât cea inițială, sunt necesare niveluri mai mari de vaccinare pentru a reduce substanțial transmiterea. Trebuie să se țină cont și de contextul epidemiologic local”, a declarat Rafila.

El a menționat că experții OMS care au fost în România au reiterat că școlile trebuie să funcționeze în format fizic cât mai mult posibil, trebuie să se țină cont de contextul local, de modul în care funcționează unitățile de învățământ.

„Nu poți să spui numai școala se închide și alte activități în care se realizează transmiterea să rămână deschise. E nevoie de măsuri conjugate. Accesul la testare trebuie să fie firesc”, a subliniat Rafila.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut