Sute de turiști s-au dat, sâmbătă, cu barca, pe lacul secat de la Beliș

„«Seceta a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit și a curs pe pământ…». Pornind de la aceste două versuri ale lui Labiș, compuneți o știre de impact, credibilă, demonstrabilă și în măsură să fie preluată apoi de toate canalele media”.

… Ar fi putut fi o probă scrisă la Limba și literatura română, combinat cu Logică, la un Bacalaureat al „știriștilor”. La partea de compunere, notele ar fi fost chiar peste 7. La partea de logică… kakaia logicania?

Așadar, să zicem:

Urme neanderthaliene și schelet de dinozaur „pă părău la Monoșei, la fântâna Faci ce vrei…”

În urma știrilor difuzate de rețelele de socializare și de canalele media din România, cum că lacul din Beliș aproape a secat, un jurnalist de la Gorilla TV, din țara vecină Burundi, s-a deplasat la fața locului pentru realizarea unui reportaj. Întrebând unde se află coada lacului, a fost îndrumat de săteni să meargă spre Ciurtuci, „pă părău la Monoșei, la fântâna Faci ce vrei”. Toți sătenii mai în vârstă care în tinerețea lor mergeau pe respectivul părău la cules de zmeură și de afine își amintesc de fântâna Faci ce vrei, dar nimeni n-a putut să-i spună de unde vine această denumire.

Înarmat cu toate ustensilele necesare pentru realizarea unui reportaj de senzație, burundezul, ajuns pe podul de peste părăul lui Monoșei, a trăit surpriza jurnalistică a vieții sale: coada lacului a secat! În loc de apă, coada era doar nămol crăpat. Și ce crăpături! Mai că ajungi prin ele direct în Burundi!

Apropiindu-se cu zoom-ul de la camera de filmare, a făcut o descoperire senzațională: în nămolul crăpat de la seceta care a ucis orice boare de vânt, pe jumătate mâncat de apele care au fost când au fost se afla scheletul unui dinozaur! Aproape de schelet, o vatră de foc de pe vremea neanderthalienilor, pe care se aflau, într-o tavă de carton, resturi de mâncare nealterată și o furculiță din material plastic. Dovadă în plus că neanderthalienii au fost primii care au abandonat plasticurile în pădure, probabil că de la furculițele de plastic înghițite și nedigerate au murit dinozaurii de la Beliș. Urmele ultimilor lor pași se mai vedeau, încă, în mâlul crăpat!

Alte trei vetre de foc au fost filmate în apropiere, chiar lângă niște copaci. Probabil de la acestea s-a aprins pădurea de la Bălcești: a strănutat stafia unui dinozaur și au sărit stafiile unor scântei de aici, până departe.

În urma descoperirii făcute pe drumul spre Ciurtuci, Gorilla TV a solicitat expertiza NAȘA, având în vedere că NASA avea alte preocupări la acel moment.

Breaking News 1 (pe bune)

Sute de turiști au luat cu asalt, sâmbătă, comuna Beliș, ca să vadă minunea nemaivăzută a lacului care a secat și mai seacă, încă, până la completa golire a minților generatoare de știri de senzație.

În satul Beliș, pe șoseaua națională care duce spre barajul de la Fântânele, mașinile goneau una după alta, într-o hărmălaie ca într-o zi de Sfântă Secetă cu închinare la moaște aducătoare de ploaie, când fiecare caută să fie primul lângă racla care trebuie, musai, pupată. În stațiunea Fântânele, în parcări și pe margine de drum, mașinile, aproape lipite una de alta. Pe malul lacului, despuiați ca la mare, zeci de turiști se prăjeau la soare și la o bere cu mici cumpărați de la terasele care abia mai făceau față cererilor. Pe lac, bărci-grămadă, plus alte ambarcațiuni de îmbarcat solo sau în grup. „O ultimă bucurie înainte de secarea completă a lacului” – mi-am zis, apropiindu-mă de un grup abia sosit, care nu mai biruia să pozeze lacul în curs de evaporare.

„Vaaaaai!” – se minuna o cucoană, căscându-și gura cât să înghită toată apa care-a mai rămas în lac, cu bărci și cu hidrobiciclete cu tot. „Vaaaai! Ce mult a secat laaacul!”. Alături de ea, un alt turist, venit din Dumnezeu știe ce capăt de țară, întreba nedumerit: „Oare de unde se vede biserica scufundată?”

Îi răspund (în gând) că din fundul apei, și plec spre Ciurtuci, să văd și eu coada lacului rămas fără coadă. Pe drum, iarăși, zeci de mașini parcate, turiști căutători de senzație, dar și oameni sătui de zăpușeala orașelor și în căutare de aer curat, de munte.

„No hai să-ți arăt biserica de su´ apă”

O mașină cu număr de București oprește la o margine de drum, unde șoferul vede doi săteni stând „la bancă”. Trage geamul și întreabă politicos: „Îmi puteți spune, vă rog, unde se poate vedea biserica scufundată?” Unul dintre bărbați, badea Gheorghe, își trage clopul de pe cap, îl aduce în dreptul ochilor, se uită în fundul lui, după care îi răspunde la fel de politicos turistului: „D-apoi, domnule dragă, noi nu ne-am scufundat biserica, biserica noaste tăt acolea-i inde-o fost și până amu”. „Biserica din lac”, zice turistul, „biserica din apă”. „No, aie-i alta”, zice badea Gheorghe, și apoi întreabă: „Da vrei s-o vezi?”. „Pentru asta am venit la Beliș, că am auzit la știri că a secat lacul și se vede biserica”. „No, dacă vrei s-o vezi, numa stai un pic și m-așteaptă, că viu io și ț-o arăt”, zice badea Gheorghe, și intră în casă.

Bucuros, turistul oprește mașina și mută bagajul pe bancheta din spate, să îi facă loc lui badea Gheorghe. Trec mai bine de 5 minute, când în sfârșit săteanul apare, de data asta cu ochelarii la ochi, cu clopul tras pe-o ureche și cu o carte în mână. Turistul deschide portiera și îndeamnă săteanul să urce. „Da că nu mă mai sui”, zice acesta, și deschide cartea la pagina 16. „No, ia, domnule dragă, aci-i biserica”. Uimit, turistul privește imaginea cu biserica răsărind din adâncuri, publicată într-o carte („Belișul de sub ape”) apărută în 2003. „De când e fotografia asta?” întreabă cu voce tremurândă. „D-apoi de prin 2000-2001. Da amu, după 20 de ai, nu cred c-o mai rămas mare lucru din turnu ala”, răspunde săteanul.

Turistul trântește portiera și pleacă în trombă, uitând să-i mulțumească săteanului pentru bunăvoință. Badea Gheorghe se întoarce la bancă râzând în hohot, în timp ce prietenul lui chiuie de zor: „Colo sus, pă fârcitură/ Două fete…”

La cârciumă și la magazinul din centrul satului Beliș nu se vorbește despre altceva decât despre biserica din apă, care se vede sau nu se vede. Un turist îi spune, dezamăgit, vânzătoarei din magazin că și-a adus drona, să filmeze, dar deocamdată nu a „localizat” biserica „scufundată”.

Din simplă curiozitate generată de secetă m-am deplasat și eu, fără dronă, pe drumul îngust spre Belișul vechi (mult prea îngust pentru traficul de sâmbătă), dar n-am avut privilegiul revelației care revelează biserica înecată în 1974, răsărind în fața aparatului meu actual de fotografiat.

Breaking News 2

Un specialist în teorii inspiraționiste demontează informațiile furnizate de reporterul Gorilla TV, din Burundi. Acesta spune că dacă s-a scurtat coada lacului nu înseamnă că seacă lacul de la Beliș. „Apele lacului au acoperit teritoriile a două sate, Beliș și Giurcuța de Jos. Aceste sate nu erau așezate pe un teren drept și uniform. Erau terenuri mai înalte și terenuri mai joase, o casă era în deal, alta în vale, una pe stâncă, alta în luncă. Apoi, lacul este alimentat și de pâraie și are o mulțime de «golfuri». Atunci când e plin la maxim, apa lui acoperă aceste pâraie și acoperă și luncile de la marginea lor. Când apa stă multă vreme pe un teren, normal că pe terenul acela se formează nămol. La fel de normal este și că, dacă apa de pe acel teren dispare dintr-un motiv sau altul, nămolul expus la soare să crape. Nu e nimic de speriat în faptul că a crăpat nămolul acolo unde nu mai ajunge apa lacului Beliș, iar adâncimea crăpăturii nu arată altceva decât grosimea stratului de nămol” – a declarat specialistul.

Acesta a demontat și informația privind dinozaurii, precizând că pretinsul schelet este, de fapt, un lemn putred, iar „vatra de foc a neanderthalienilor” este urma unui foc făcut de culegătorii de ciuperci și de fructe de pădure aflați în număr mare, acum, pe părău la Monoșei și pe părăul lui Pârtei, situat nu departe.

„Nu a secat și nu seacă lacul de la Beliș. Toți cei care trăiesc aici știu că, aproape an de an, indiferent dacă este sau nu secetă, apele lacului scad, mai mult sau mai puțin, Întotdeauna această scădere este mai vizibilă pe lungime, decât pe înălțime, adică la coada lacului, acolo unde apele, când sunt la cotă maximă, inundă luncile. După cum ați văzut, părăul lui Monoșei curge în continuare în lac, la fel și părăul care vine dinspre Ciurtuci și cu care se intersectează, iar acesta este un semn că viața merge înainte” – a adăugat acesta.

Un nebun aruncă o piatră în apă și 10 deștepți nu o pot scoate

… Numai că după piatra aruncată, unii reușesc să prindă pești. Cam așa și în isteria creată zilele acestea de năucitoarea veste că „lacul Beliș, apreciat de turiștii din zona Clujului, aproape a secat”.

Nu, lacul Beliș nu a secat și nici nu e pe cale să sece. Biserica din Belișul Vechi nu se vede din apă și nici „ruinele caselor abandonate de săteni” (!!!). Dar, pentru prima oară după mulți, foarte mulți ani, Belișul a fost invadat de turiști. Din toată țara și poate chiar și din afară.

Iertată-mi fie „vrăjeala” cu reporterul din Burundi. Am vrut doar să „ilustrez”, inclusiv cu imagini foto, cât de ușor putem face povești „credibile” și cât de ușor putem fi manipulați.

Coada lacului, e adevărat, s-a scurtat, dar astfel de „scurtări”, localnicii știu, se întâmplă aproape în fiecare an. Au fost scăderi și mai mari ale nivelului apei, și nu era secetă, dar la acele vremuri presa nu se făcea după postări ale oricui, de pe Facebook.

M. TRIPON