Sute de firme clujene și-au închis porțile în prima lună a anului

În prima lună din acest an, la nivel național au fost radiate 5.276 de firme, iar altele 2.390 au fost dizolvate, ambele cifre fiind în creștere cu circa 25% față de situația înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.

Nici în Cluj lucrurile nu stau mai bine, numărul radierilor și suspendărilor de firme crescând cu un procent apropiat de media națională. Astfel, în ianuarie, în județul nostru au fost radiate 221 de firme, cu 42 mai multe decât în aceeași lună a anului anterior. Campionul radierilor este Buucureștiul, cu 728 de firme ajunse în această situație. Capitala este urmată de județele Constanța (252 radieri), Timiș (239) și Iași (231). Un număr comparabil de radieri cu Clujul a mai fost înregistrat doar în Brașov, unde au fost consemnate 217 radieri.

Situația este asemănătoare și în ceea ce privește dizolvările de firme. Datele prezentate recent de Oficiul Național al Registrului Comerțului arată că, cele mai multe dizolvări au fost consemnate în București (415 firme), după care urmază județele Constanța (140) și Timiș (113). În Cluj au fost consemnate 104 dizolvări, cu 21 mai multe față de cele 83 înregistrate în ianuarie 2021. Din acest punct de vedere, comparabile cu Clujul sunt doar județele Ilfov (103 dizolvări) și Iași (100).

Dacă la toate acestea mai adăugăm cele 1.279 suspendări de activitate onsemnate la nivel național, dintre care 56 în județul Cluj, obținem o imagine nu foarte îmbucurătoare a evoluției economiei românești la acest început de an.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut