Susţinere de teză de doctorat

În sala „Robert Schumann” a UBB, din Str. Em. de Martonne nr. 1, va avea loc marţi, 21 februarie 2017, la ora 12, susţinerea publică a tezei de doctorat cu tema „Paradigme filosofice ale educaţiei. Abordări contemporane ale învăţării”, autoare Dakmara Georgescu (Bucureşti – Beirut).

Comisia de evaluare şi examinare este alcătuită din profesorii Călin Felezeu (preşedinte), Andrei Marga (conducător ştiinţific), Romulus Brâncoveanu (Bucureşti), Carmen Creţu (Iaşi), Ştefan Szamosközi (Cluj-Napoca).

Dakmara Georgescu s-a specializat în curriculum şi a coordonat, între anii 1997-2001, elaborarea primului curriculum naţional în România de după 1989. Ea a dobândit notorietate naţională şi internaţională conducând elaborarea Noului Curriculum Naţional. The National Curriculum (Bucureşti, 1998), un grup de volume preluate în marile biblioteci din lume. După încheierea misiunii sale la Ministerul Educaţiei Naţionale de atunci, Dakmara Georgescu a fost invitată să preia răspunderi la nivelul organizaţiilor internaţionale şi a funcţionat, ca expert internaţional, la Viena, Geneva, Bagdad, Kabul, Doha, Nairobi. În momentul de faţă este expert internaţional la reprezentanţa ONU-UNESCO din Beirut.

M.B.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.