Şuşaneaua torenţială TV

… ai putea zice. Dar nu-i adevărat! E mai rău!

O şuşanea e aproape inofensivă, deşi e pierdere de timp, care-i preţios, fiindcă orice om are acest „ceva” strict delimitat, pe lumea asta. O şuşanea poate fi, pe ici pe colo, simpatică şi nu prea, mă rog, dar măcar nu te scîrbeşte de tot.

Or, Şuşaneaua torenţială TV te scîrbeşte la maximum şi nu e deloc inofensivă, fiindcă te face să-ţi pierzi optimismul şi respectul, cînd nu te manipulează bine de tot. Şi-atunci? De ce mai pierdem timpul? – te-ai putea întreba.

Vezi revărsîndu-se de pe micile ecrane, zi de zi, seară de seară, tot timpul, pălăvrăgeli nesfîrşite, aiuritoare, aşa un fel de „ţaţe jalnice la portiţă”, în care toţi vorbesc deodată, toţi sînt atotştiutori şi atoate- cunoscători, toţi sînt încrîncenaţi, plini de ură, dispreţ, ifose, şmechereală şi ştaif de birt – tot sentimente şi maniere negative, „una şi una”. Toţi fac gesturi „mari”, adică largi, adică nervoase, adică năbădăioase, chiar scandaloase.

De limbaj ce să mai zic? Mahala 100%! Dar aia din „Groapa lui Ouatu’”, că am văzut, nu odată, şi-n mahala, oameni foarte decenţi şi cumsecade, cu frica lui Dumnezeu. Iar mai nou „retragerea la periferia oraşelor” e pretutindeni o modă şi, de fapt, un mod de a scăpa de poluarea „centrului”, de a avea linişte şi verdeaţă, adică un modus vivendi splendid.

În fine …

În fine, mereu aceiaşi oameni ne intră de pe sticlă în casele noastre şi-şi dau cu părerea despre absolut orice, dar absolut despre orice! Şi nu oricum, ci aşa, cu „competenţă” maximă, căci, nu-i aşa, ei ştiu absolut totul şi ceva pe deasupra, şi sînt „sinceri” garantat 100%. Plouă cu păreri, plouă cu opinii, plouă cu verdicte, plouă cu certitudini îngrozitor de certe, cu siguranţă şi emfază cît Everestul! Plouă cu „vă spun eu că-i aşa!” – argumentul suprem te lasă, evident, mut.

Lumea ce zice?

Lumea rîde, lumea înjură, lumea nu-i mai ia în serios şi asta nu e deloc bine. Căci orice idioţenie spusă zi de zi, repetată cu aplomb, cu obstinaţie şi cu iresponsabilitate devine pînă la urmă Adevăr, adică realitate. O spune nu doar celebrul Murphy, ci Psihocibernetica modernă!

În plus, constituie un antimodel cu succes garantat pentru copiii şi tinerii noştri, care, vă întrebaţi, ce vor ajunge mîine?

În plus, constituie o sursă permanentă de stres în viaţa omului şi aşa destul de stresată şi pentru creierul său şi aşa destul de agasat.

În plus, constituie un motiv de depresie, căci nu poţi să nu te întrebi la un moment dat. „Doamne, aşa am ajuns?”

Şi, încă în plus, constituie un motiv de anxietate, chiar panică. Doamne, noi nu mai ieşim din mlaştina asta, care ne tot trage la fund?!

Mai există, desigur, indiferenţii, care după o înjurătură suculentă spun: „Nu-mi pasă! Eu le am pe ale mele!”. Absolut inexact! Căci „totul este legat cu totul!” e nu doar legea lui Bertalanffy, ci realitatea pură. N-are cum să nu-ţi pese de ce se întîmplă în jurul tău dacă-ţi pasă de tine!

Şi-apoi nici atîta scaldă în Şuşaneaua torenţială TV nu te face decît să treci de la lehămeţeală maximă la scîrbă maximă, care tot stres garantat maxim înseamnă, evident. Iar sînii siliconaţi, picioarele lungi şi goale, buzele gros şi dizgraţios botoxate nu te mai consolează, căci nu mai au cum. Tot ce „se dă cu polonicul”, trivial şi deşănţat, ca orice propagandă tîmpită, are efect, pînă la urmă, fix invers.

Deci? …

Stela-Maria IVANEŞ