SuperLiga | Sabău: „Trebuie să creștem ca echipă, vrem să schimbăm ADN-ul Universității”

U Cluj și-a asigurat prezența în play-offul SuperLigii încă din etapa trecută, după victoria cu Unirea Slobozia, dar antrenorul Ioan Ovidiu Sabău vrea ca echipa sa să acumuleze cât mai multe puncte în etapele rămase din sezonul regular. Înaintea meciului de vineri din deplasare cu Oțelul, tehnicianul a vorbit despre așteptările pe care le are de la jucătorii săi.

„Ar trebui să fim mult mai relaxați, dar în același timp mult mai motivați să continuăm parcursul bun. Din acest moment, trebuie să ne fixăm alte obiective, poate clasarea în primele două echipe la finalul sezonului regular. La fel, să pregătim bine play-off-ul, să vedem cum suntem din punct de vedere mental, pentru că eu cred că aici trebuie să lucrăm foarte mult. Jucătorii au arătat că sunt capabili să facă meciuri foarte foarte bune. Ne-am atins un prim obiectiv frumos, ne-am făcut fericiți fanii noștri, așa că nu avem voie să-i dezamăgim. Și când nu câștigăm, echipa trebuie să arate bine din punct de vedere mental, al curajului de a juca fotbal. Să ne îmbunătățim jocul și să nu considerăm că din acest moment totul e foarte simplu și că intrăm în vacanță. Nu vreau să văd o astfel de atitudine și de gândire. Noi trebuie să creștem ca echipă, vrem să schimbăm ADN-ul acestui club.

Tot timpul am spus și vreau să-i conving că sunt niște jucători capabili, jucători de obiective mult mai ambițioase decât clasarea la mijlocul clasamentului sau acum, să ne mulțumim cu locul 6 în play-off. Nu vreau să am jucători cu o astfel de gândire și mă străduiesc să-i conving de asta, așa cum i-am convins că suntem o echipă de play-off, poate chiar mai sus. Sper și la ultimele jocuri să-i conving că trebuie să aratăm bine. Pe mine, din aceste trei meciuri, șase puncte m-ar bucura, dar cred că nu ar trebui să ne preocupe atât punctele. Noi trebuie să ne perfecționăm jocul, să creștem, pentru că am pierdut puțin din acel joc combinativ, acel joc de atac, dinamic, dar pe undeva, e de înțeles. Eu vreau să arătăm ca joc mult mai bine.

Mă aștept la un examen al maturității, iar eu o să trag niște concluzii. Nu vreau o stare de relaxare, bazată pe faptul că orice vine e un bonus. Eu nu gândesc așa. Atunci când sunt meciuri oficiale, nu poți să spui că nu există presiune. Ultimele trei jocuri am fost și eu foarte încărcat, dar am încercat să nu transmit această stare a mea. Vreau acea emoție de care ai nevoie să joci un meci oficial. Vreau să văd entuziasm în jucători și curajul de a lua decizii. Avem foarte mulți lideri în teren și în echipă și trebuie să se vadă o bună organizare, comunicare foarte multă și implicare. Să se vadă acea ambiție, iar clubul și fanii noștri să știe că merită să investească în fiecare dintre noi”, a spus antrenorul Universității înaintea confruntării de la Galați.

Pentru acest meci, Ioan Ovidiu Sabău nu se va putea baza pe cei doi atacanți Thiam și Blănuță

Confruntarea cu Oțelul va avea loc vineri de la ora 20.00.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut