Super-evenimentul pe care Cluj-Napoca nu-l poate găzdui la data stabilită

Ediţia a treia a evenimentului Sports Festival nu avea avea loc în acest an la data obişnuită, în luna iunie, au anunţat organizatorii festivalului sportiv de la Cluj-Napoca. ”Deşi primele două ediţii ale festivalului au avut loc în luna iunie şi au strâns peste 150.000 de participanţi, ediţia programată pentru 2021 va fi organizată la o dată ce urmează să fie stabilită. Ne dorim să organizăm un festival în condiţii de deplină siguranţă şi aşteptăm directive clare date de autorităţi vizavi de organizarea marilor evenimente. În acelaşi timp, consultăm calendarele sportivilor invitaţi la festival şi a marilor competiţii internaţionale. Totul, pentru a putea reveni cu o nouă ediţie Sports Festival aşa cum ne-am dorit-o şi care să includă întâlnirea fanilor cu super campionii României şi un nou super-demonstrativ de tenis Simona Halep & friends şi meciul de retragere al lui Adrian Mutu. Biletele cumpărate de fani la cele două meciuri demonstrative rămân valabile”, au transmis organizatorii.

 

Pirlo, Totti, Del Piero și Gatusso erau așteptați la Cluj-Napoca

Fostul internaţional Adrian Mutu, actualul selecţioner al naţionalei de fotbal Under-21 a României, a declarant că aşteaptă cu nerăbdare evenimentul care îi este dedicat în cadrul festivalului: ”Aştept din tot sufletul să mă întâlnesc cu invitaţii mei de marcă, Del Piero, Totti, Pirlo, Gattuso, Frey şi mulţi alţii, la meciul meu de retragere din cadrul Sports Festival. Aştept să ne întâlnim pe un stadion plin”. Sports Festival nu s-a putut desfăşura în 2020, ediţia prevăzută în perioada 11-14 iunie fiind reprogramată pentru 2021. Ediţia a treia a evenimentului Sports Festival cuprinde un demonstrativ susţinut de Simona Halep şi un meci de retragere al lui Adrian Mutu, care va opune World Stars, o echipă formată din prieteni şi foşti coechipieri de renume ai lui Mutu, şi Team România, o echipă formată din foşti internaţionali români. Un întreg univers al sportului ar urma să fie creat în mijlocul oraşului Cluj-Napoca, ca al ediţiile trecute, când timp de patru zile, peste 30 de sporturi vor fi descoperite şi încercate gratuit, de orice iubitor de mişcare. În 2018, la prima ediţie Sports Festival, organizatorii au adus în faţa publicului, la Cluj, Generaţia de Aur a fotbalului românesc şi legendele Barcelonei. Vedetele ediţiei din 2019 au fost Simona Halep, Marius Copil, Fabio Fognini, Darren Cahill.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut