Summitul Parteneriatului Estic: În locul relaţiilor comerciale, o focalizare pe deficitul de democraţie

New York Times
În mod stînjenitor pentru diplomaţi, reuniunile au coincis cu sfîrşitul procesului politic împotriva Iuliei Timoşenko, fostul premier ucrainean şi un rival al preşedintelui Viktor Ianukovici. Procesul a subliniat dificultăţile cu care se confruntă vest-europenii în contextul în care ei încearcă să atragă Ucraina spre democraţia liberală, departe de modelul politic centralizat din ţara vecină, Rusia.
Pentru moment, Occidentul este preocupat de criza datoriei sale, pînă în punctul în care doi dintre liderii cei mai proeminenţi ai săi, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi premierul britanic David Cameron, au eludat Summitul Parteneriatului Estic.
“UE nu are cu adevărat o strategie, deoarece nu are un obiectiv final”, a declarat Nicu Popescu, cercetător principal la Consiliul European pentru Relaţii Externe şi fost consilier al premierului Republicii Moldova. “Unele ţări doresc în cele din urmă statutul de membru pentru unii dintre partenerii estici, altele nu,” a precizat el. Prin contrast, recesiunea şi criza fiscală din Occident au făcut ca Rusia să fie o forţă regională mai puternică, cel puţin la suprafaţă.
“Din cauza modului în care este guvernată, este mai uşor pentru Rusia să prezinte un front unit şi un aspect mai decisiv şi influent decît este, probabil, cazul”, a afirmat Heather Grabbe, director al Open Society Institute din Bruxelles. “Deoarece UE are o multitudine de voci diferite, de multe ori pare mai puţin influentă decît este în realitate”, a adăugat el.
În opinia lui Grabbe, blocul face o greşeală grupînd şase ţări din Europa de Est şi Asia Centrală – RMoldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan – cu aspiraţii foarte diferite. Chiar şi aşa, blocul a alocat o asistenţă în jur de 2,6 miliarde de dolari pentru cele şase ţări, pînă în 2013.
Progresul politic a fost amestecat. Din cele şase naţiuni, doar RMoldova şi Georgia prezintă semne de orientare spre un model democratic european, este de părere Popescu. “Azerbaidjanul, Armenia şi Belarusul sînt regimuri autoritare consolidate, iar în Ucraina are loc o deteriorare rapidă a situaţiei şi o centralizare a puterii. Ucraina nu a ajuns încă la fel ca Belarusul, dar ar putea ajunge în următorii cîtiva ani”, a precizat el.
Belarusul, care odată părea să evolueze treptat departe de autoritarism, a mers înapoi, reprimînd opoziţia politică pe parcursul ultimului an.
Potrivit lui Popescu, cazul Timoşenko din Ucraina este “un semn extrem de îngrijorător că Ianukovici merge în direcţia exercitării unui control monopolist asupra politicii, pentru a reproduce exemplul lui Vladimir Putin în Rusia – deşi în realitate mult mai rapid decît a făcut-o Putin”.
Ucraina a încercat să instige UE şi Rusia una împotriva alteia pentru a-şi promova propriile interese, dar a ajuns la unele puncte de decizie. A finalizat aproape trei ani de negocieri asupra unui acord de liber-schimb cu UE, în timp ce Rusia a făcut presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să intre, în schimb, în uniunea sa vamală, sub ameninţarea implicită a unor preţuri mai mari la energie şi alte tarife, dacă nu procedează aşa.