Sudanul mizează pe aur şi cupru pentru a compensa pierderea petrolului

Sudanul mizează pe exporturile de aur şi cupru pentru a încasa în acest an 4 miliarde de dolari, compensînd astfel reducerea cu 35% a veniturilor în urma independenţei provinciei din partea de sud bogată în petrol, a declarat pentru AFP ministrul sudanez al minelor.
El se bazează în estimarea sa pe creşterea fără precedent a preţului aurului pe plan mondial şi pe combaterea contrabandei cu acest metal care la ora actuală este în mare parte exportat ilegal prin Egipt. Optimismul oficialului sudanez nu este însă împărtăşit şi de alţi membri ai guvernului, în special de şeful diplomaţiei, Ali Karti, care declara săptămîna trecută la Paris că “situaţia este foarte serioasă”.
Printre măsurile pe care autorităţile de la Khartoum le au în vedere pentru a combate contrabanda cu aur se numără şi determinarea producătorilor ilegali de a vinde acest metal Băncii Centrale sudaneze. Aceasta doreşte să devină un actor pe piaţă şi să construiască pînă în luna ianuarie 2012 o uzină de tratare a aurului cu o capacitate iniţială de 50 de tone pe an.
La fel ca în cazul altor sectoare, Sudanul are nevoie urgentă şi în acest domeniu de investitori străini. Potrivit  ministrului sudanez al minelor, la ora actuală 200 de companii naţionale şi internaţionale deţin concesiuni, dar multe dintre acestea sînt încă în faza de prospectare. Singura excepţie este grupul canadian La Mancha (o filială a grupului industrial francez Areva), care a creat împreună cu guvernul sudanez societatea mixtă Ariab, în prezent principalul producător de aur din Sudan. Tot compania Ariab va demara de anul viitor exploatarea rezervelor de cupru, o altă resursă pe care Sudanul se va baza în viitor. “Sudanul este bogat în resurse naturale. Ceea ce ne trebuie este o bună gestiune a lor”, a concluzionat ministrul minelor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.