Succese clujene la Festivalul „Pe marginea Dunării”

alexandra balicaDouă cursante ale Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca au fost premiate la cea de a XXIX-a ediţie a Festivalului naţional-concurs de muzică populară „Pe marginea Dunării”, desfăşurat, la început de august, la Giurgiu. Garofiţa Pop din anul II, secţia canto popular, clasa expertului Claudiu Ciotleuş, s-a clasat pe locul III: acompaniată de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Doina Dunării”, Garofiţa Pop a interpretat în concurs doina „Codrule cu frunza verde” şi cîntecul cu acompaniament „Sânzâiană, floare albă” din repertoriul marilor interpreţi maramureşeni Viorel Costin şi Titiana Mihali.
garofita pop
Mariana Alexandra Balica, din acelaşi an şi de la aceeaşi secţie, a primit din partea juriului Premiul special pentru autenticitate. Ea a interpretat în concurs doina „Crescut-am măicuţă dragă” şi cîntecul cu acompaniament „Nu ştiu, Doamne, zîlele”, ambele din repertoriul propriu. Alexandra Balica s-a aflat la a treia participare la un astfel de concurs şi la al doilea premiu din carieră. Recent, ea a obţinut locul I la Festivalul Naţional de Folclor „Sus, sus, sus, la moţi, la munte”, desfăşurat la Cîmpeni. Cele două eleve ale Şcolii de Arte din Cluj-Napoca au reprezentat în festival zona Maramureşului, respectiv zona Sălajului şi au concurat alături de alţi 22 de tineri interpreţi, majoritatea acestora fiind din sudul ţării.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.