Sub preş!

RADU VIDA

Nimănui nu-i convine critica. Nici constructivă şi, cu atît mai puţin, cea care demolează. Şi spune adevăruri care cu greu se pot suporta. Numai că, vedeţi dumneavoastră, adevărul e motorul care ne mînă-n luptă. Rostirea lui şi recunoaşterea minciunilor din existenţă duce viaţa înainte. Societatea, mai exact. Inventatorii şi promotorii adevărului dublu (sau, mai corect, teoria celor două adevăruri) n-au făcut altceva decît să încerce să împace capra şi varza. Teoria filosofică şi adevărurile relevate ale religiei. Şi, uite aşa, s-a putut conceptualiza şi apăra religia în faţa criticilor ideilor filosofice şi ştiinţifice, deopotrivă.

Deviem, însă.
Renumitul motor de căutare Google a dat publicităţii o ştire surprinzătoare. Pentru unii, desigur. Zice faimoasa echipă că se înregistrează tot mai multe cereri de cenzură pe Internet. Că, în acest fel, se caută eludarea adevărului sau, măcar, stoparea răspîndirii lui în mase. Cine formulează aceste cereri? Guvernele. State care, sincer, nu ne-am fi aşteptat să recurgă la asemenea metode. Să le înşirăm şi noi în ordinea dată de Google: Spania, Polonia, Canada, Marea Britanie, Thailanda, Pakistan, SUA. I-auziţi! Marii apărători ai democraţiei, promotorii scoaterii adevărului la suprafaţă – cu toţii într-o oală cu mizerie umană. Spania, spre exemplu, a cerut eliminarea a 220 de link-uri spre bloguri şi articole de presă  critice la adresa oficialităţilor guvernamentale. Pakistanul a protestat pentru zise satirice la adresa armatei şi a unor înalţi oficiali guvernamentali. Thailanda a considerat că anume materiale de pe YouTube insultau monarhia. 70 la sută dintre cererile formulate au fost soluţionate favorabil. În principal s-a ţinut cont de atenţionări în legătură cu terorismul, drepturile de autor (3,3 milioane de cereri, din care 97 la sută soluţionate favorabil petenţilor). Restul de 30 la sută au rămas fără răspuns. Fără să se retragă materialele de pe Internet.

De ce spun că este cel puţin ciudată această dezvăluire? Pentru că, în mintea omului de rînd, democraţia se asociază (printr-o abilă propagandă şi josnică manipulare) cu transparenţa. Iar democraţia, la rîndui ei, are ca principal atribut  rostirea adevărului, oricît de dureros şi oricît de ascuns ar fi el. Marea Britania şi Statele Unite ale Americii sînt statele care cheltuie cel mai mult cu susţinerea a tot felul de organizaţii care promovează aflarea adevărului, publicarea lui şi, eventual, urmărirea cu tenacitate a răsturnării neregulilor descoperite.

Sînt nenumărate programe ale Freedom House, spre exemplu, care sponsorizează cursuri gratuite pentru jurnaliştii de investigaţie din ţările foste comuniste (nicidecum de la ei de acasă!) pentru a scoate la lumină toate ororile unui sistem politic tarat. Acţiunile politicienilor din ograda proprie sînt trecute sub tăcere sau, în cel mai bun caz, prezentate într-o lumină mai puţin ţipătoare. Pentru imagine, cică! În partea noastră de lume, însă, se promovează urîtul, mizerul, sordidul, decrepitul, înfometatul, starea predilectă promovată e fiinţa de la periferia umanului, existenţa precară, îndobitocită. Toate acestea şi încă multe altele mizerii din Vest sînt vîrîte sub preş. Sub diferite forme. Inclusiv prin cereri de genul celor adresate conducerii Google. Nu avem dovezi: dar de la asemenea formulări, pînă la şantaj, ameninţări sau chiar constrîngeri nu este decît un pas. Şi, mă întreb: sînt doar nostalgii, sau tendinţe clare spre întoarcerea la totalitarism? Sub anume forme… poleite, desigur.