SUA şi Rusia vor relua comunicarea în format “2+2”

Kommersant

SUA şi Rusia doresc normalizarea relaţiilor, în pofida schimbului de “liste negre”. Acest lucru a fost demonstrat de reacţia accentuat favorabilă a Moscovei la mesajul preşedintelui american Barack Obama, transmis liderului rus Vladimir Putin de către consilierul lui Obama în probleme de securitate naţională, Thomas Donilon. Unul dintre paşii-cheie în direcţia modificării actualului trend de deteriorare a relaţiilor bilaterale va deveni reluarea formatului “2+2”, lucru pe care preşedinţii celor două ţări îl vor anunţa în septembrie.

Tom Donilon a fost primit de ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov. La finalul întrevederii, ministrul rus a anunţat că anularea problemelor care în ultima vreme se înmulţesc între cele două ţări, este “obiectivul numărul unu”. Printre factorii iritanţi ai relaţiilor bilaterale, Lavrov a enumerat “Lista Magnitski”, “problemele cu adopţiile de copii ruşi de către cetăţeni ai SUA”, “atitudinea inadmisibilă faţă de ruşi”.

“John Kerry (secretarul de stat al SUA) şi Tom Donilon mi-au spus că Administraţia Obama conştientizează efectul iritant al unor asemenea manifestări asupra relaţiilor bilaterale şi va lua măsuri pentru anihilarea acestor factori iritanţi. Vom vedea. Vom judeca faptele, nu vorbele”, a atenţionat Serghei Lavrov. De altfel, reacţia lui Lavrov a fost una destul de prietenoasă: mulţi se aşteptau la o mult mai vehementă primă atitudine a ministrului rus de externe la publicarea “Listei Magnitski”.

După întrevederea cu Lavrov, Tom Donilon a fost primit la Kremlin, unde a avut o întrevedere cu şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev. Discuţiilor dintre cei doi s-a raliat pentru o scurtă perioadă de timp preşedintele rus Vladimir Putin.

Reacţia Kremlinului la mesajul de la Washington a fost una şi mai favorabilă. Consilierul lui Putin, Iuri Uşakov, a anunţat că tonul discuţiei dintre preşedintele rus şi emisarul american a fost “destul de pozitiv”, “la fel ca şi caracterul acelor semnale pe care ni le transmite acum Administraţia Obama”. Uşakov a explicat că în mesaj au fost abordate toate problemele cu caracter militaro-politic (sistemul antirachetă, reducerea arsenalelor nucleare) şi comercial-economic (majorarea schimbului comercial). “După cum a fost subliniat de preşedintele Putin, noi vom prelua, desigur, aceste mesaje pozitive”, a declarat Uşakov.

Conform precizărilor lui Iuri Uşakov, preşedinţii rus şi american se vor întîlni în acest an de două ori: în iunie, în timpul summitului G8 din Irlanda de Nord, şi în septembrie, în cadrul summitului G20 de la Sankt Petersburg.

Pentru Kremlin, întrevederea principală este cea de a doua: în timpul ei părţile planifică să anunţe una dintre măsurile-cheie pentru normalizarea relaţiilor bilaterale: reluarea întrevederilor în format “2+2” dintre miniştrii de externe şi cei ai apărării ai celor două ţări.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.