SUA resping categoric un sistem de apărare antirachetă, cu un control comun cu Rusia

Vzgliad

Autorităţile SUA încearcă să coopereze cu Rusia în domeniul apărării antirachetă, dar nu vor accepta crearea unui sistem comun antibalistic, sub un comandament şi un control unic ruso-american, a declarat Bradley Roberts, secretar asistent adjunct pentru politica de apărare nucleară şi antirachetă de la Departamentul de Apărare al SUA.

“Statele Unite ale Americii aspiră la o cooperare cu Rusia în domeniul apărării antirachetă, dar trebuie să se înţeleagă clar că nu vor permite niciun fel de restricţii privind apărarea antirachetă şi că vor realiza toate cele patru puncte de implementare, pe etape, a sistemului antibalistic european, iar Rusia nu va putea participa la un comandament şi control unic în protejarea teritoriului statelor NATO”- a explicat oficialul american.

“Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord va fi responsabilă de apărarea sa, iar Rusia de propria apărare”, a subliniat Bradley Roberts, vorbind miercuri în faţa Comisiei pentru forţele armate din Senatul SUA, menţionînd în acelaşi timp că Washingtonul propune Moscovei o cooperare în domeniul antibalistic pe linia Consiliului Rusia-NATO, întrucît consideră că este profitabil să se asigure siguranţa de ambele părţi.

În ansamblu, Alianţa Nord-Atlantică sprijină o astfel de cooperare, “în speranţa că aceasta va contribui la o extindere a parteneriatului cu Rusia”, a adăugat el.

Reprezentantul Pentagonului a subliniat totodată că “Statele Unite pledează pentru transparenţă şi o relaţie deschisă cu Rusia în privinţa planurilor lor vizînd dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă în Europa” şi a reiterat din nou că “sistemul european antirachetă nu va aduce atingere capacităţilor arsenalului strategic rus” de descurajare nucleară.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.