SUA au apreciat politica rusă a puterii de la Tbilisi

SUA evaluează pozitiv eforturile noului guvern georgian în vederea îmbunătăţirii relaţiilor cu Rusia, chiar dacă Washingtonul conştientizează că acest proces va fi unul complicat, a declarat preşedintele comisiei pentru probleme externe a parlamentului georgian, Tedo Djaparidze, comentînd primele rezultate ale vizitei în Statele Unite a unei delegaţii a partidului proguvernamental “Visul georgian”.

Ministrul georgian de externe Maia Pandjikidze şi procurorul general al Georgiei, Arcil Kbilaşvili, şi-au încheiat deja partea lor de negocieri, întrevederile de peste ocean fiind continuate de cîţiva deputaţi care ocupă posturi cheie în parlamentul de la Tbilisi.

După cum precizează Izvestia, actuala vizită este parte a campaniei demarate de “Visul georgian” în vederea spargerii monopolului pe care îl deţine în prezent preşedintele Mihail Saakaşvili în ceea ce priveşte informarea Occidentului cu privire la procesele interne din Georgia. Prin acest contraatac politic extern, coaliţia aflată la guvernare în Georgia urmăreşte două obiective principale: în primul rînd, să pareze acuzaţiile privind aşa-zisa justiţie selectivă, iar în al doilea rînd să confirme ataşamentul ţării pentru integrarea occidentală, explicînd în acelaşi timp necesitatea atingerii unui compromis în relaţiile cu Rusia.

Deocamdată, relaţiile pe care Saakaşvili şi a sa Mişcare a Unităţii Naţionale (MNU) şi le-au făcut în Occident în perioada 2004-2012 permit conturarea acolo a unei asemenea imagini despre Georgia, conform căreia Ivanişvili ar duce ţara în braţele Rusiei, iar arestarea fostului premier Vano Merabişvili şi a fostului ministru de interne Bacian Ahalai şi altor înalţi funcţionari din partidul prezidenţial ar fi determinată exclusiv de raţiuni politice.

În SUA, delegaţia georgiană a avut peste 50 de întrevederi, inclusiv cu subsecretarul de stat William Burns. “Am informat SUA despre procesele reale din Georgia şi am primit reacţii destul de pozitive, ceea ce ne bucură foarte tare”, a declarat Djaparidze, subliniind că în Georgia s-au făcut deja foarte multe, însă această informaţie nu ajunge la colegii din străinătate.

Potrivit parlamentarului, americanii au manifestat interes şi pentru perspectivele relaţiilor dintre Georgia şi Rusia. Toţi s-au declarat de acord cu faptul că dialogul ţine de politica pe termen lung, bazată pe realism şi pragmatism. Totodată, după cum a subliniat Djaparidze, SUA salută îmbunătăţirea relaţiilor ruso-georgiene ca pe o garanţie a stabilităţii regionale.

Potrivit informaţiilor obţinute de Izvestia de la delegaţi georgieni, o importanţă aparte a avut-o întrevederea cu congresmenul american Mike Turner, care a declarat în iunie că “persecutarea” de către “Visul georgian” a oponenţilor săi politici ar putea avea urmări negative asupra cooperării dintre SUA şi Georgia în probleme politice şi economice, precum şi în domeniul securităţii.

Tbilisi este îngrijorat de faptul că o asemenea poziţie ar putea influenţa în mod negativ procesul de adoptare de către Senatul american a Actului anual privind sprijinirea Georgiei în domeniul apărării. Nu este exclus ca parlamentarii georgieni care au mai rămas în SUA să aibă o a doua întrevedere cu Turner şi cu alţi congresmeni americani, pentru a-i convinge definitiv de lipsa unei componente politice în dosarele împotriva lui Merabişvili sau Ahalia.

“A încerca să influenţezi politicienii americani privind discuţii despre lipsa unor informaţii multilaterale, cum face “Visul georgian”, este primitiv. SUA adună informaţii din diverse surse alternative şi din acest motiv acolo există îngrijorare legat de situaţia din Georgia”, a declarat pentru Izvestia deputatul georgian Nugzar Ţiklauri, reprezentant al MNU, potrivit căruia “tonalitatea critică la adresa “Visului georgian” nu scade” şi “multe vor depinde de modul în care guvernul va asigura desfăşurarea, la 27 septembrie, a unor alegeri prezidenţiale corecte”.

Rectorul Academiei Diplomatice a Georgiei, Soso Ţinţadze, este de asemenea de acord cu faptul că viitoarele alegeri vor fi un fel de test pentru “Visul georgian” în ceea ce priveşte relaţiile cu Occidentul, însă nu singurul. “Principalul test îl vor constitui procesele juridice de rezonanţă. Chiar şi numai faptul că în cadrul delegaţiei a fost inclus şi procurorul general spune multe. Americanii au întrebări şi la ele trebuie să se răspundă direct şi amănunţit”, a subliniat expertul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.