Studiu Soros: Rugăciunea de zi cu zi face parte din viaţa a 61% dintre români

61% dintre români, indiferent de confesiunea religioasă de care aparţin, declară că rugăciunea sau meditaţia religioasă este o parte importantă din viaţa lor de zi cu zi, în timp ce doar 6% declară că merg la biserică de cîteva ori pe săptămînă, iar 25% o dată pe săptămînă. Acestea sînt noi date care reies din cercetarea Religie şi comportament religios, realizată de Fundaţia Soros România în cadrul programului Studii Electorale Româneşti.

La fel ca în cazul rugăciunii, mersul la biserică este mai frecvent în mediul rural, la femei şi la persoanele mai în vîrstă.

Pentru ambele comportamente, însă, există diferenţieri statistice majore între credincioşii aparţinînd diferitelor confesiuni. Rugăciunea de zi cu zi face parte din viaţa a 93% dintre neoprotestanţi, iar mersul la biserică cel puţin o dată pe săptămînă este un obicei a aproape 90% dintre aceştia. Prin comparaţie, 70% dintre greco şi romano catolicii au declarat rugăciunea ca fiind un comportament zilnic, iar mersul la biserică cel puţin o dată pe lună este specific pentru mai mult de trei sferturi dintre ei. Ponderea ortodocşilor care se roagă frecvent (59%) este cea mai scăzută dintre confesiuni. Ortodocşii au şi în cazul mersului la biserică ponderea cea mai scăzută: puţin peste jumătate merg cel puţin o dată pe lună la biserică şi aproape 40% numai la sărbătorile importante.

Există însă şi alte practici religioase vizibile care sînt respectate de români în procente semnificative. Astfel, trei sferturi dintre respondenţi declară că se închină cînd trec prin faţa unei biserici, peste 75% dintre români postesc, măcar ocazional, iar un procent similar afirmă că respectă zilele de duminică în mod frecvent, prin faptul că nu fac treburi gospodăreşti în zilele respective.

Peste jumătate dintre români îşi sfinţesc obiectele de uz îndelungat, în rîndul celor mai în vîrstă obiceiul fiind cel mai răspîndit.

Pe de altă parte, se poate constata o răspîndire mai redusă a comportamentelor care necesită o implicare mai mare a credincioşilor. Mai puţin de jumătate dintre ortodocşi au un duhovnic şi se spovedesc periodic, spre deosebire de catolici în rîndul cărora spoveditul este un comportament practicat de peste două treimi. De asemenea, a se sfătui cu preotul la necaz reprezintă un obicei răspîndit în rîndul a mai puţin de jumătate dintre români, indiferent de religia lor.

În comportamentul credinciosului român (în special cel ortodox sau greco/romano-catolic) tind să se desprindă aşadar două modele: practicantul „slab”, formalizat şi afişat, care este şi cel mai răspîndit, şi practicantul „tare”, implicat şi mai degrabă interiorizat, care deţine ponderi mai reduse.