Studiu: Fetele lucrează mai mult în gospodărie decât băieții

Fetele de peste 18 ani petrec în medie cu una – două ore mai mult decât băieții în activitățile domestice, conform unui studiu realizat de Fundația World Vision România. Potrivit studiului, o fată de 18 ani din mediul rural lucrează în medie 3,4 ore zilnic în gospodărie, față de 2,1 ore cât lucrează băieții, iar acest lucru le afectează pregătirea pentru examenul de Bacalaureat, cât și pentru admiterea la studii universitate.

„Deși 97% dintre părinții din mediul rural sunt de părere că educația e importantă în egală măsură și pentru fete și pentru băieți, timpul alocat învățării descrește pe măsură ce fetele înaintează în vârstă. Treburile din gospodărie devin mai importante, fapt care ajunge să fie o barieră în educația și dezvoltarea lor profesională. Cu toate că la nivel legislativ femeile din România au drepturi egale cu bărbații, percepția colectivă asupra îndatoririlor pe care femeile ar trebui să le aibă arată că suntem încă departe de eliminarea discriminării din societate” – arată Fundația World Vision România.

În rândul părinților care au terminat doar studiile gimnaziale, doar 66% cred că o mamă care lucrează poate să fie la fel de grijulie cu copiii precum una care nu lucrează, iar acest procent crește considerabil în cazul părinților care au absolvit studiile liceale, 80% dintre aceștia considerând că un loc de muncă nu reprezintă un obstacol pentru ca o mamă să le acorde copiilor ei atenția cuvenită – relevă datele studiului.

O diferență asemănătoare a fost constatată între percepția asupra capacității taților de a avea grijă de copii. 50% dintre părinții cu studii superioare sunt de părere că tații pot avea grijă de copii la fel de bine ca mamele, însă această cifră scade direct proporțional cu nivelul de educație al respondenților, doar 33% dintre cei cu studii gimnaziale fiind de aceeași părere.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut