Studentul şi accentul

    Alături de ceiLalţi colegi, formăm o comunitate care va convieţui pentru cel puţin trei ani. România, chiar dacă are doar o singură limbă oficială, o consider drept o ţară multinaţională. Motivul este la suprafaţă.
Fiecare locuitor al oricărui judeţ poartă şi reprezintă prin sine obiceiurile, datina şi nu în ultimul rând, accentul şi regionalismele locului de unde s-a născut, unde şi-a petrecut viaţa. Ei bine, fiind din regiunea unde îţi doreşti să înveţi, este mai uşor. Nu ai de trecut printr-o acomodare atât de radicală cu mediul înconjurător însă, oamenii care vin din alte colţuri, de peste hotare, iniţial, se află într-un uşor şoc emoţional.
După aproape trei luni de studiu în cel mai mare oraş studenţesc – Cluj-Napoca, ajungi să nu mai spui ”Salut” dar ”Servus/serus”. Dacă mergi prin cafenele de prin Piaţa Unirii sau Piaţa Avram Iancu, şi vreai să mănânci o omletă, vei fi mai bine înţeles dacă-i zici ospătarului să-ţi aducă o ”ratotă” într-un ”blid” (farfurie) nişte ”porodici” (roşii). Dacă eşti tare ”găuăjos” (pofticios) poţi să inviţi nişte prieteni şi cu toţii să ”mereţi” (mergeţi), musai (neapărat), să beţi o limonadă, ”lebeniţă” (pepene verde) şi, spre seară, câte un pahar de jinars (ţuică). Pe lângă asta, oraşu este unul foarte ”fain” (drăguţ), o plimbare pe ”floştăr”(bulevardul central) cu un ”ghin” (fiert) admirând cerul ”mireu” (albastru) îţi face studenţia şi mai ”nealcoş” (frumos). ”No binie” ”barim” (măcar) te-ai acomodat cu cultura ardeleană însă, dacă nu foloseşti ”ioi” şi ”tulai” la fiecare expresie, dacă nu întinzi cuvântul şi vorbeşti în şoaptă, până să nu te auzi nici tu, nu vei fi niciodată un ardelean.
Frumuseţea descoperirii unei noi culturi la tine în ţară, la câţiva km distanţă, te face, a câta oară, să te simţi mândru de cine eşti şi să trăieşti, pur şi simplu, să trăieşti.
    Iuliana Popa

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.