Studenții UBB, sprijiniți cu sesiuni de consiliere

Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) beneficiari de burse sociale pot participa la o serie de sesiuni de consiliere sau tutorat organizate în perioada 8-12 iunie 2026, anunță reprezentanții UBB.

Activitățile sunt derulate de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar” și vin în completarea sprijinului financiar acordat din fonduri europene.

Citând aceleași surse, programul oferă studenților instrumente practice pentru un parcurs academic de succes, abordând teme esențiale precum: gestionarea timpului și strategii de învățare eficientă; măsuri de sprijin, facilități, drepturi și obligații ale studenților; gestionarea emoțiilor, a stresului și pregătirea pentru finalizarea studiilor.

Evenimentele vor avea o durată de o oră și un caracter aplicat, oferind participanților oportunitatea de a alege din mai multe intervale orare și subiecte, în funcție de nevoile lor individuale.

Studenții vizați au primit deja o informare detaliată și calendarul sesiunilor pe adresa de e-mail asociată contului din platforma de burse sociale. Înscrierile se realizează utilizând linkul dedicat din mesajul primit, organizatorii recomandând verificarea tuturor folderelor de recepție (inclusiv Spam/Junk).
Prin această inițiativă, UBB și UEFISCDI reiterează angajamentul de a oferi o experiență universitară complexă, axată nu doar pe performanță academică, ci și pe starea de bine și integrarea sistemică a studenților în comunitatea universitară.
Programul webinariilor poate fi consultat aici: https://udrive.uefiscdi.ro/index.php/s/WHjKXWGtMFYZGSH.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.