Studenţii români, pe locul trei dintre străini în Italia

Agerpres

Universităţile din Italia încearcă să atragă noi studenţi, din întreaga lume, prin noi cursuri, burse de studii şi reduceri ale taxelor universitare, o campanie care a dat deja primele rezultate, studenţii români fiind pe locul trei dintre străini.

În Italia, numai 3,6% din studenţi provin dintr-o ţară străină. În lume, studenţii străini care frecventează universităţile din alte ţări sînt peste 3,7 milioane de persoane. Dintre acestea, numai 64 de mii decid să se înscrie la o universitate din Italia. Adică 3,6% din totalul studenţilor care studiază în Italia, care sînt un milion şi 700 de mii de persoane. Un procent prea mic faţă de restul Europei, unde media studenţilor străini este de 10%.

În anul universitar 2007/2008, străinii reprezentau 3% din numărul total al studenţilor, apoi au devenit 3,2% în 2008/2009, şi 3,4% în anul universitar 2009/2010. Ministrul Profumo a propus eliminarea taxelor universitare pentru cei care se înscriu la cursurile în limba engleză şi alte resurse pentru a atrage studenţi din străinătate, mai ales din China. Au aderat imediat la aceste propuneri Universitatea din Torino şi Politehnica din Milano, unde studenţii străini înscrişi la cursurile de doctorat sînt 30% şi 17% cei înscrişi la masterat. Politehnica din Milano a promis de asemenea o nouă iniţiativă în 2014, cînd cursurile de doctorat vor fi ţinute numai în limba engleză. Pentru a realiza acest obiectiv, Politehnica din Milano va aloca suma de 3,2 miliarde de euro, cu scopul de a angaja profesori străini.

Cei mai mulţi studenţi străini aleg Universitatea din Bologna, Politehnica din Milano, Universitatea din Florenţa, cea din Milano, şi Politehnica din Torino. De asemenea, studenţii străini care vor să studieze arta, aleg în primul rînd Accademia de Belle Arti de la Roma, cea de la Brera şi cea din Florenţa.

În 2009/2010, studenţii care provin din Orientul Îndepărtat au fost 7,4% din numărul străinilor înscrişi la universităţile din Italia, albanezii au fost 20,2%, iar românii au fost 6,8%, urmaţi de greci, cu un procent de 5,8%. Aceşti studenţi străini au ales mai ales facultăţile de economie, urmate de medicină şi chirurgie şi de inginerie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.