Studenţii îşi ajută… bunicii

Surprizele plăcute din preajma sărbătorilor de iarnă cunosc o mare diversitate  şi efervescenţă  şi în lumea studenţiei. Bunăoară, membrii Consiliului Studenţesc din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” au organizat o reuşită campanie de strângere de fonduri necesare cumpărării unor produse pentru pachetele oferite cu generozitate persoanelor nevoiaşe de vârsta a treia.
Sâmbătă dimineaţa, în Aula „Ferdinand” de pe strada Napoca nr. 11, coordonatoarea acţiunii, masteranda Mădălina Braeş şi colegii săi, au oferit 105 pachete unor bunici cu venituri modeste, aceştia bucurându-se să primească alimente precum carne de pui, ouă, pâine şi un cozonac, produse proaspete aduse în aceeaşi dimineaţă din secţiile de producţie ale Societăţii ONCOS.
„Gestul nostru –  mărturisea cu emoţie masteranda Mădălina – este  născut din respectul pe care vi-l purtăm şi dorinţa de a vă bucura de Sărbători Fericite!”.
Este al treilea an în care studenţii acestei facultăţi repetă acest gest caritabil, preşedintele Asociaţiei Cluj a Pensionarilor, jurist Ioan Constantinescu, mulţumind pentru acest semn de aleasă solidaritate oferit membrilor asociaţiei de aceşti studenţi de nota 10.
Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.