Studenţii clujeni, invitaţi la o competiţie de idei de antreprenoriat social

Social Impact Award a dat startul unei noi competiţii de idei de antreprenoriat social adresată tuturor studenţilor din România. Scopul proiectului este de a încuraja tinerii să se implice şi să dezvolte proiecte sau chiar organizaţii care, dincolo de obţinerea unui profit, au în vedere impactul pozitiv pentru societate.

Iniţiativa se desfăşoara anul acesta în patru ţări europene – Austria, Cehia, România şi Slovacia, iar partenerul principal este Fundaţia ERSTE. Sub sloganul „Push the button, change the world!”, Antreprenoriat-socialcompetiţia oferă studenţilor resurse financiare, oportunitatea de a participa la workshop-uri tematice şi suport pentru implementarea ulterioară a ideilor propuse. Studenţii, organizaţi în echipe de maxim cinci persoane, îşi pot alege orice temă pentru a dezvolta o idee de afacere socială – de la reducerea sărăciei, sănătate, educaţie, mediu, dezvoltare comunitară, pînă la tehnologii de informare şi de comunicare, drepturile omului, egalitatea de şanse -, atît timp cît ea este relevantă pentru comunitatea în care se doreşte implementarea – se precizează într-un comunicat al SIA, remis presei.

Conform aceleiaşi surse, dincolo de premiile pentru cîştigătorii din România, în valoare totală de 6000 euro, Social Impact Award oferă tuturor studenţilor şansa de a participa la seminarii de informare susţinute de experţi în domeniu. Seminariile vor include informaţii despre antreprenoriatul social, noţiuni elementare de planificare a afacerii şi strategii de sustenabilitate, precum şi un atelier creativ de „Idea Generation” (generare de idei). Totodată, studenţii vor învăţa cum să îşi transforme ideea într-o afacere socială sustenabilă şi cum să îşi transmită convingător mesajul către finanţatori, parteneri sau viitori clienţi.

Atelierele tematice vor avea loc în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, iar participarea este gratuită. La Cluj-Napoca workshop-ul are loc luni, 18 martie, între orele 9:00 – 20:00, la Cluj Hub (strada Piteşti nr. 19).

Detalii despre înscriere, programul atelierelor tematice şi criteriile de eligibilitate, pe website-ul competiţiei: http://socialimpactaward.ro. Data limită pentru înscrieri este 4 aprilie 2013.

M. T.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.