Studenții actuali ai UBB nu sunt afectați de modificarea taxelor de școlarizare

Studenții actuali ai Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (UBB) nu vor fi afectați în niciun fel de majorarea taxelor de admitere și școlarizare, anunță miercuri, 14 ianuarie 2026, reprezentanții UBB, într-un comunicat de presă.

Începând în anul universitar 2026-2027, în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România, taxele de admitere, școlarizare și finalizarea studiilor vor fi corelate cu alocările bugetare, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși în anul I de studii ȋn această toamnă, explică aceiași reprezentanți care completează că astfel viitorii studenți sunt informați din timp în legătură cu noile taxe și vor putea alege în deplină cunoștință de cauză.

„UBB a menținut, încă din perioada pandemiei COVID-19, taxele de admitere și școlarizare la un nivel minim pentru a nu aduce o povară suplimentară pe umerii studenților și ai familiilor lor, încercând în mod constant să vină în sprijinul acestora și să faciliteze accesul la educație. Astfel, pe lângă bursele sociale alocate pentru sprijinirea studenților proveniți din medii defavorizate și alături de bursele de merit și de studiu, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca acordă, în fiecare an, din bugetul propriu, subvenții și burse speciale pentru activitatea științifică, sportivă sau cultural-artistică, menite să susțină activitatea atudenților performanți în diferite domenii.”, se arată în comunicat.

Reprezentanții UBB subliniază că rațiunile legale și bugetare care au stat la baza stabilirii noilor cuantumuri au fost discutate cu reprezentanții statutari ai studenților atât la nivelul facultăților, cât și de către conducerea universității: „Propunerile de modificare au fost elaborate de fiecare facultate, avizate în Consiliul facultății și urmează să fie dezbătute și votate într-o reuniune viitoare a Senatului Universității”.

Reprezentanții UBB reamintesc faptul că taxele de admitere, școlarizare și finalizare a studiilor sunt stabilite în funcție de prevederile legale care guvernează funcționarea și activitatea instituțiilor de învățământ superior și că noul regulament de taxe al UBB va fi aplicat din anul universitar 2026-2027 doar studenților ȋnmatriculați la studii ȋncepând cu anul universitar 2026-2027. Aceiași reprezentanți asigură că UBB va continua să își sprijine studenții prin acordarea burselor de merit, de studiu și sociale, precum și prin bursele speciale de cercetare științifică și subvențiile alocate din fondurile proprii.

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.