Studenţi „de poveste”: Cristina Alexandrina Râştei

Primele semne că viaţa Cristinei Alexandrina Râştei nu avea să fie una obişnuită se arată încă de la vîrsta de 6 ani, atunci cînd primeşte premiul de creativitate la o competiţie în Norvegia.

Dar, asta a fost demult. Acum se ocupă de lucruri concrete. Cristina, originară din Tîrgu-Mureş, este Cristina-Rastei-1masterandă, anul I, a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, specializarea Econometrie şi Statistică Aplicată. Şi studiile de nivel de licenţă le-a făcut la FSEGA, dar greu s-a decis unde să se înscrie, tocmai datorită faptului că este o fire artistică şi în acelaşi timp înclinată spre ştiinţele exacte.

Latura artistică şi-a dezvoltat-o încă din liceu, participînd la diverse concursuri de teatru, de unde s-a întors şi cu premii. Fără să piardă din vedere această energie creativ-artistică, Cristina, pe lîngă activitatea de student, mai este şi angajata unei firme importante din Cluj, unde lucrează ca statistician.

Cristina n-are stare din liceu, de atunci implicîndu-se în acţiuni de voluntariat în tabere cu copii orfani, se Cristina-Rastei-2alătură asociaţiei Consiliul Român pentru Clădiri Verzi care promovează responsabilitatea faţă de mediu şi eficienţa energetică pe durata ciclului de viaţă a unei clădiri şi unde a fost Project Specialist, fiind responsabilă cu organizarea unor evenimente în premieră naţională, printre care şi un eveniment în premieră europeană. Atrasă fiind de mediul ecologist, continuă să se implice alături de ZeroWaste (organizaţie care promovează educaţia în managementul deşeurilor), unde este parte a Coordonării Voluntarilor.

Chiar dacă a făcut multe ca voluntar, în ţară, totuşi, simţea nevoia unei experienţe ca voluntar afară, de aceea, după predarea licenţei a hotărît să plece în Africa, mai precis în Malawi, pentru 8 luni. Odată ajunsă acolo, a simţit că trebuie să facă cît mai multe. Aşa că, s-a implicat în două organizaţii, una, unde a lucrat la strategii de dezvoltare pe piaţă (aducerea de turişti, atragerea voluntarilor sau a specialiştilor Cristina-Rastei-3din diverse domenii, Malawi fiind o ţară foarte primitoare, dar şi deficitară în unele sectoare administrative, avînd nevoie de ajutor), şi cealaltă, unde s-a implicat în activităţile de duminică ale unei organizaţii creştine.

Experienţa trăită în Africa a făcut-o să devină mult mai deschisă spre dialogul intercultural, să fie mai răbdătoare şi a învăţat să împrumute din concepţia lor de viaţă, care este mult diferită de cea occidentală. În puţinul timp liber, în afara celor două activităţi de voluntariat, a călătorit, împlinindu-şi visul de a urca pe cel mai înalt munte din Africa Centrală. Multe din aceste aventuri pot fi găsite şi pe blogul eihttps://kwachaovernyasa.wordpress.com.

Toate experienţele acumulate pe continentul african vrea să le folosească şi după întoarcerea acasă, în special doreşte să facă un album de fotografii realizate analogic, pe care să le încarce pe internet. Pentru a se specializa în acest domeniu, Cristina a lucrat o lună în Edinburg, Scoţia, la un studio de editare de sunet analog-digital.

Timpul liber îl dedică lecturii, drumeţiilor montane şi din cînd în cînd îi place să picteze.

Adrian Mleşniţe

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.