Știrea serii de Anul Nou vine din lumea monarhiei: „Am decis că acum este momentul potrivit”

Regina Margareta a II-a Danemarcei a anunţat duminică, în discursul său tradiţional de Anul Nou, că va abdica pe 14 ianuarie, după 52 de ani de domnie, transmit agenţiile internaţionale de presă.

„Pe 14 ianuarie 2024, la 52 de ani după ce i-am succedat mult iubitului meu tată, voi părăsi funcţiile de regină a Danemarcei. Voi lăsa tronul fiului meu, prinţul moştenitor Frederik”, a declarat regina în vârstă de 83 de ani.

După decesul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii în septembrie anul trecut, Regina Margareta a II-a Danemarcei a devenit cel mai longeviv monarh din Europa.

În luna februarie anul acesta suverana daneză a trecut printr-o intervenţie chirurgicală la spate. „Intervenţia chirurgicală aduce în mod firesc gânduri despre viitor, şi anume dacă a sosit momentul de a lăsa responsabilitatea următoarei generaţii”, prin urmare „am decis că acum este momentul potrivit”, a explicat regina în discursul ei de duminică.

În Danemarca puterea executivă revine parlamentului ales şi guvernului, iar monarhul trebuie să rămână în afara politicii şi să-şi exercite doar atribuţii ceremoniale.

Născută în anul 1940 şi devenită regină în 1972, Margareta a II-a a beneficiat în tot acest timp de un sprijin larg în rândul populaţiei daneze, care i-a apreciat personalitatea creativă şi plină de tact.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut