Steluţa Cătăniciu a devenit vicepreşedinte la PLR

Steluţa Cătăniciciu, deputat în Colegiul 2 Cluj-Napoca, a fost aleasă vicepreşedinte al Partidului Liberal Reformator (PLR) în cadrul congresului de sîmbătă de la Bucureşti.

Totodată, Cătăniciu a fost desemnată preşedinte interimar al PLR Cluj, urmînd ca la şedinţa Biroului Politic Central Steluta-Cataniciu(BPC) al PLR din 18 august să fie validat şi un birou interimar de conducere al organizaţiei judeţene.

Steluţa Cătăniciu a anunţat că demisionează din PNL la sfîrşitul lunii iunie, fiind nemulţumită de fuziunea liberalilor cu PDL. ‘’Am decis cu tristeţe să demisionez din PNL. Prin această demisie nu fac decît să-mi întăresc poziţia împotriva fuziunii cu PD-L, poziţie pe care de altfel mi-am exprimat-o prin vot la Congresul PNL din 28 iunie 2014. Din păcate, prin fuziunea cu PD-L, s-a renunţat complet la marea revoluţie a bunului simţ, proiect de care oricum PNL se rătăcise în ultima vreme. <<Prin noi înşine>> a devenit acum <<verde înrourat>> şi, în scurt timp, se va renunţa şi la semnificaţia celor 139 de ani de istorie liberală, greu de purtat în spate dacă nu împartăşeşti aceste valori. În februarie 2008 am intrat în PNL, crezînd cu sinceritate în ceea ce părea o alternativă. Nu mi-am închipuit atunci că principiile pot fi negociate. ?apte ani am fost alături de acest partid, în cele mai grele bătălii politice împotriva PD-L, la Cluj, punînd mai presus de imaginea mea, imaginea partidului care a reprezentat un crez pentru mine.

Am demisionat din PNL dar aleg să ramîn în continuare liberal, alături de valorile liberale pe care le preţuiesc, alături de cei care le respectă’’, a spus Cătăniciu. Deputatul clujean a anunţat că a ales Partidul Liberal Reformator pentru că are încredere în proiectul de ţară pe care acest partid îl propune: ‘’Călin Popescu Tăriceanu – un preşedinte liberal, pentru o Românie puternică în Europa!’’

Dintre liberalii clujeni care au au urmat-o pe Cătăniciu în PLR se numără şi fostul consilier al lui Horea Uioreanu, Radu Sporiş.

‘’Am acceptat propunerea doamnei deputat Steluţa Cătăniciu de a contribui la construcţia PLR în Cluj.

Este o provocare, este un proiect nou la care aleg să mă implic încă de la începutul său, dar este şi singurul partid liberal din interiorul căruia îmi pot exprima, în continuare, nemulţumirea, dispreţul şi dezamăgirea faţă de tot ceea ce a însemnat Băsescu pentru România’’, a anunţat Sporiş.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.