Start în Maratonul Vaccinării –  Împreună pentru Cluj!

„Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj!” a debutat vineri, 14 mai, 2021, la BT Arena, vorbind despre al doilea maraton de profil după cel organizat nu demult de Spitalul Militar de Urgență Cluj-Napoca.

Timp de 3 zile se pot vaccina locuitori ai județului Cluj, respectiv cetățeni ai Uniunii Europene, ai Spațiului European și ai Confederației Elvețiene, cetățeni străini cu rezidențe pe teritoriul țări noastre.

Au fost amenajate 20 de cabinete de vaccinare, care vor asigura fluxul continuu pentru toți cei care doresc să se vaccineze, intrarea făcându-se dinspre stadionul Cluj Arena. Cum spuneam, „Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj!” se derulează în perioada 14-17 mai, ultima zi fiind cea de luni, ora 8:00.  Au răspuns apelului cca 600 de voluntari, numind medici, asistenți medicali, rezidenți, studenți ai UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Vaccinul folosit este Pfizer-BioNTech, doritorii urmând să aibă la ei cartea de identitate. Nu este necesară programarea. Vaccinul Pfizer-BioNTech se poate administra și celor cu vârsta de peste 16 ani, minorii urmând să aibă asupra lor acordul scris al unui părinte sau al tutorelui legal.
Rapelul se administrează după 21 de zile, între 4 și 7 iunie, tot la BT Arena.

Evenimentul de ieri, 14 mai, a fost onorat de doamna dr. Ioana Mihăilă, ministru al Sănătății, al patrulea în timpul pandemiei.

You need to be logged in to view the rest of the content. Te rugam . Nu sunteti inca membru ? Inscrieti-va

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.