Stagnare în turismul românesc

În primele şapte luni din acest an, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o creştere cu 3,3% şi înnoptările o scădere cu 0,6 %, faţă de situaţia înregistrată în aceeaşi perioadă a anului anterior.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în această perioadă 78,1% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,9% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din perioada de primele 7 luni din 2012. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primare turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (81% din totalul turiştilor străini), iar 85,4% dintre aceştia au fost din ţările aparţinînd Uniunii Europene. Sosirile în hoteluri deţin, în perioada ianuarie – iulie, o pondere de 74,9% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică. Faţă de intervalul similar al anului trecut, sosirile în hoteluri în perioada sunt în creştere cu 1,7%.

Înnoptările au însumat 9,98 milioane, în scădere cu 0,6% faţă de cele din perioada similară din 2012. Înnoptările turiştilor români au reprezentat 80,9% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 19,1%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (80,9% din totalul turiştilot străini), iar din aceştia 83,9% au fost din ţările aparţinînd Uniunii Europene.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.