Spectator pe scena de la Sanremo

 „Spectatorul cel mai înzestrat e acela care găseşte

cu preţul cine ştie cărui fericit contrasens emoţia cea mai pură şi cea mai puternică.’’

(Anatole France)

Valurile Mării Mediterane duc şi aduc amintirile… Parfumul florilor de portocal încă mai stăruie… Nicio imagine nu este suficient de ştearsă pentru a putea fi izgonită din memorie… aşa că se revarsă în cascadă în faţa retinei, devenită neputincioasă… Ca spectator pe scena de la San Remo ai avut parte de emoţii dintre cele mai pure şi mai puternice alături de trupa de teatru a Şcolii „Nicolae Titulescu”, care a participat, între 16-18 aprilie 2015 la Festivalul Mondial al Creativităţii în Şcoli de la Sanremo, de unde s-a întors încununată, pentru a patra oară, cu laurii Premiului I – Cristalul GEF, la secţiunea Eurotheatre, concurînd, deopotrivă, cu actori de liceu (!). Din trupa cîştigătoare fac parte 23 de elevi ai amintitei şcoli, cu vîrsta cuprinsă între 12-14 ani, coordonaţi de dl profesor de limba engleză Leonard Dan, în cadrul Cercului de dramă.

Piesa pe care au propus-o publicului italian a fost inspirată din Regele Lear, scenariul fiind conceput de micii sau deja marii actori participanţi la festival, împreună cu profesorul coordonator, într-o atmosferă de lucru demnă de marile şcoli de teatru ale lumii (exerciţii de respiraţie, de dezinhibare, repetiţii care au presupus o abordare luminoasă, degajată, tonică – dar cronofagă – spre cinstea profesorului, cu un important aport al elevilor în sensul creativităţii şi cu o vastă extindere a domeniului de manifestare a acestora). Deşi cu mai puţine mijloace financiare decît acestea din urmă şi ferită de capcanele unor subiecte în mare vogă (îmbibate de licorile unei sexualităţi căutate obsesiv şi debusolat), cu un subiect clasic, dar modernă ca şi concepţie, piesa A Vision of King Lear a reuşit să atragă atenţia actorilor de referinţă aflaţi în juriu, prin mesaj, muzica cîntată live (compusă special pentru această ocazie de dl profesor), prin jocul scenic în care actorii au ştiut să-şi facă simţită prezenţa prin tuşe de o înaltă ţinută expresivă.

Cu un scenariu bine conturat, presărat de momente umoristice, care au dezamorsat într-o anumită măsură încărcătura tragică, păstrînd doar tensiunea atît de necesară unui teatru de bună calitate, pulsul dramatic, accentuat de elemente stihiale, a fost întretăiat de respiraţii lirice, care au dat un plus de rafinament spectacolului, străbătut din cînd în cînd de incantaţii celtice de iubire sau de ziceri profetice din vremuri de mult adormite… Totul a fost trezit la viaţă, pentru a lua parte la zbuciumul lui Lear, pentru a-l sili să prepare, într-un crescendo al trăirilor, mesajul încifrat în gestica atent dozată, în replicile prin care se succedau, în alternanţă, cele mai variate şi mai nuanţate stări de spirit… Dansul corbilor, Furtuna, au reuşit să procure momente de o mare intensitate scenografică.

Dar, ceea ce a conferit poate cea mai mare strălucire spectacolului a fost forţa care pîndea, în permanenţă, în spatele fiecărui personaj, chiar şi a celor aparent fragile şi care te prindea, ca spectator, cu laţuri nevăzute şi nu îţi mai dădea drumul… Însă cea mai mare realizare, în opinia mea, a fost faptul că, în aceste condiţii de performanţă, nu s-a recurs la o selecţie a elevilor, profesorul accesînd cu măiestrie potenţialul de talent şi de lucru al acestora, încărcîndu-l cu o mare doză de încredere, provocîndu-l, spre a se defini şi împlini. Ei au crescut în palmele şi din palmele acestuia, secvenţă cu secvenţă, ca într-un tablou în continuă mişcare, umplere, transparentizare. El nu i-a încurajat niciodată să se gîndească atît la succes, cît la frumuseţea şi la curajul de a te dărui. A reuşit să îi salveze astfel de teamă, neîncredere, de micimea orgoliilor, a vorbelor fără rost… Într-o lume sfîşiată de imoralităţi şi amoralităţi, cred că a reuşit să le salveze visele!…

Menţionăm că, în felul acesta, au mai obţinut trei Premii I (în 2009, 2010 şi în 2013) şi o menţiune specială (2011) la acelaşi festival şi nenumărate alte premii la festivaluri naţionale de teatru.

În urma succeselor obţinute, au fost invitaţi în octombrie 2013 la Casa Universitarilor, de Asociaţia Sfîntul Onufrie, pentru a susţine spectacolul de caritate Toţi copiii au nevoie de iubire, fondurile obţinute fiind folosite pentru construirea unui aşezămînt pentru copiii orfani. Au fost prezenţi, de asemenea, în noiembrie 2013, la Conferinţa internaţională de limba engleză, la Transilvania College, unde au fost aplaudaţi minute în şir în picioare! În luna decembrie a aceluiaşi an, trupa de teatru a fost premiată la Gala zece pentru Cluj, iar domnul Leonard Dan a fost desemnat Profesorul anului, cu ocazia aceluiaşi eveniment. Totul a culminat în 18 aprilie 2014 cînd, în urma unui consistent concurs de dosare, Fundaţia pentru Comunitate i-a acordat Premiul Mentor pentru Excelenţă în Educaţie (s-au premiat zece profesori la nivel naţional). Trăiesc cu convingerea că astfel de momente şi motive ne restituie demnitatea de a fi români!

De aceea, m-am gîndit să provocăm verbul omului din spatele scenei…Teodora Jurma: – Domnule profesor, ce v-a îndemnat să pregătiţi opţionalul de dramă în limba engleză?

Leonard Dan: – În perioada facultăţii, între 1984-1986, am făcut parte din trupa de teatru Ars Amatoria a Facultăţii de Filologie, iar între 1989- 1993 am fost actor mînuitor la Teatrul de Păpuşi Puck. Odată reîntors în învăţămînt, la Liceul “Gheorghe Şincai”, am realizat spectacolul A Gap (Lacună- 1995), Alice in Wonderland şi Pigmalion. Cu acest din urmă spectacol am participat şi la prima ediţie a festivalului de teatru în limba engleză Come with Us to Drama Land, în anul 2000. În toate spectacolele mai sus menţionate am jucat alături de copii dintr-o dorinţă puternică de a retrăi momentele de neuitat de la Ars Amatoria. Reacţia extraordinară a copiilor, bucuria de a-i vedea descoperind actul artistic m-au făcut să continuu.

T. J.: – Vă regăsiţi în aceste spectacole?

L.D.: – Sigur că te regăseşti în spectacolele puse în scenă. Ele sînt ca nişte oglinzi care reflectă în mod obiectiv felurite aspecte ale muncii în echipă: pe lîngă reuşite, ele îţi dezvăluie lipsurile sau limitele pe care, poate le bănuiai, dar de care nu erai pe deplin conştient, ridicînd noi semne de întrebare privitoare la existenţa ta şi a celor din jur. Un eşafodaj fără sfîrşit, clădit pe certitudini efemere şi întrebări fără răspuns.

T. J.: – Care este modul în care obişnuiţi să abordaţi o temă artistică?

L.D: – Modul în care abordezi o temă artistică depinde în mare măsură de ceea ce eşti la un moment dat, de modul în care te-ai format. În ceea ce mă priveşte, am avut şansa să cresc într-un mediu familial în care arta este prezentă în mod natural şi vreau să cred că am moştenit talentul artistic al părinţilor mei. Datorită lor, am crescut aproape de muzica clasică, în special cea de operă, şi am ajuns să apreciez artele plastice, în special pictura. Cred că esenţiale au fost şi lecturile din adolescenţă. Mark Twain, Herman Melville sau Ernest Hemingway sînt cîteva exemple grăitoare în ceea ce priveşte energia, forţa, dar şi umorul, graţia şi echilibrul din viaţa unui om.

T. J.: – Care ar fi unul dintre mesajele pe care vreţi să le transmiteţi publicului prin aceste spectacole?

L. D.: – Am fost şi rămîn adeptul spectacolului de teatru viu, care nu face abuz de mijloace tehnice şi în care muzica joacă un rol important şi este cîntată în direct. Cît despre mesaj… acesta prinde formă în mintea şi sufletul spectatorului şi poate să fie, uneori, mai mult sau mai puţin diferit de ceea ce ai dorit să transmiţi.

T. J.: Vă dorim mult succes, în continuare, iar nouă ne dorim să fim spectatorii înzestraţi pe care spectacolele dumneavoastră îi aşteaptă…

Teodora JURMA