Spectacol de teatru vizual

afis make good artCinema Mărăşti va găzdui sîmbătă, 23 aprilie a.c., începînd cu ora 19, spectacolul de teatru vizual “Make good art” . Intrarea este gratuită în baza rezervării pe site-ul www.visualtheatre.ro

Piesa “Make good art” spune povestea a două persoane diferite, aparent fără nici o legătură între ele dar unite de catarsis, de artă şi de încrederea în sine. Make good art este o piesă inspirată din discursurile lui Neil Gaiman – “Make good art” – şi al lui Ken Robinson – “Do schools kill creativity” – şi îşi doreşte să inspire spectatorii spre a-şi păstra esenţa şi fidelitatea faţă de propriile aspiraţii şi visuri.

Teatrul vizual este o îmbinare a tehnicilor de teatru de umbre şi a celor de black light pe care 9 tineri voluntari din Spania, Italia, Germania şi România le-au descoperit pentru prima dată în martie, atunci cînd şi-au început stagiul de voluntariat în Cluj-Napoca, în proiectul “The Light and Shadow Theatre Project” finanţat prin programul Erasmus Plus şi implementat de către AIDA, Asociaţia pentru Iniţiative Durabile – Alternative.

Din aprilie şi pînă în august, voluntarii vor evolua utilizînd tehnici de teatru de umbre, black light şi teatru-imagine, de două ori pe lună în Cinema Mărăşti şi Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca.

Piesele se adresează în special tinerilor şi adulţilor tineri, unul dintre obiectivele proiectului fiind de a înlocui luminile ecranelor “smart” cu luminile din teatrul vizual, dar cu siguranţă pot fi apreciate de orice spectator.

Toate cele 10 reprezentaţii vor fi gratuite. Detalii despre program şi tematică se regăsesc pe site-ul proiectului: www.visualtheatre.ro

M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.