Spectacol de balet

Scriem, de aproape cinci decenii, despre manifestările cultural-artistice din municipiul Gherla, dar niciodată nu am avut prilejul să relatăm despre un spectacol de balet. Am consemnat de sute de ori despre reprezentaţii folclorice, de muzică uşoară sau teatru (mai puţin, din păcate…), dar de balet nici vorbă. Însă, zilele trecute, am avut parte de o surpriză plăcută oferită de examenul de sfîrşit de an al copiilor care frecventează cursul de balet organizat de doi ani în localitate. Conducătorul cursului este talentatul balerin al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, Valentin Mihăilă, care acum doi ani a avut iniţiativa, binevenită, de a înfiinţa în oraşul Gherla un curs de balet pentru preşcolari (în cadrul spectacolului au dansat şi cîţiva elevi din clasele I-IV, unii chiar din municipiul vecin, Dej). La apelul lansat de oaspetele clujean au răspuns foarte mulţi părinţi şi educatoare din grădiniţele oraşului. De talentul celor mici ne-am convins zilele trecute, cînd pe scena Casei Municipale de Cultură am admirat evoluţia celor 27 de cursanţi. Genericul spectacolului, „Lumea păpuşii”, spune totul despre tematica aleasă de organizatori. Copiii de pe scenă ne-au însoţit (efectiv, ne-au luat sub aripile lor!) în fascinanta lume a dansului, oferindu-ne două ore de mişcare, graţie şi frumuseţe. Cu mare artă, personajele întruchipate pe scenă au fost copii de 3-6 ani, care s-au întrecut sub privirile atente ale celor peste 300 de părinţi şi bunici aflaţi în sala din centrul municipiului. Publicul gherlean iubeşte baletul, îndrumîndu-i pe copii către această activitate deosebit de agreată de amatorii genului. Ne-a făcut mare plăcere să asistăm la această reprezentaţie de excepţie a micilor balerini şi, deşi nu avem spaţiul necesar să-i înşirăm pe toţi, credeţi-mă, toţi, absolut toţi sînt foarte buni şi de mare perspectivă. Se vede mîna şi priceperea profesorului!

La Gherla, cursul de balet a demarat acum doi ani cu scopul obţinerii de către copii a unui fizic armonios, formarea ritmului muzical şi dezvoltarea creativităţii şi a graţiei în rîndul preşcolarilor. Atribute însuşite pe deplin de cei 27 de „absolvenţi” ai cursului condus cu mult profesionalism de balerinul Valentin Mihăilă. După atîţia ani de „secetă” în acest domeniu, micii balerini gherleni ne-au reamintit splendoarea acestei arte. Cine ştie, peste ani, cîţi copii de acum se vor afirma pe scenele instituţiilor de spectacole din ţara noastră sau chiar de peste hotare?. Nu încape îndoială, cursul organizat în municipiul Gherla şi-a atins scopul.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.