Sorin Câmpeanu: Măsurile privind educația, cu aplicabilitate în starea de alertă, încetează

Începând cu data de 9 martie, nu se mai suspendă cursurile cu prezență fizică în funcție de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare al paturilor destinate bolnavilor Covid-19 – a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

De asemeni – a precizat acesta -, clasele/ grupele/ unitățile de învățământ care la data încetării stării de alertă funcționează în sistem online vor continua să funcționeze în acest sistem până la sfârșitul perioadei dispuse în deciziile de suspendare a activității cu prezență fizică. Preșcolarii, elevii și personalul din unitățile de învățământ care la data încetării stării de alertă se află în carantină sau izolare vor respecta perioada prevăzută în deciziile în baza cărora s-au instituit respectivele măsuri.

În ce privește elevii cu boli cronice, Sorin Cîmpeanu a precizat că, pentru ei, Ministerul Sănătății, în colaborare cu Ministerul Educației, „va stabili măsuri suplimentare de protecție pentru asigurarea dreptului la educație în condiții de siguranță sanitară”. Totodată, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății „subliniază necesitatea respectării cu strictețe a regulilor de igienă personală și în cadrul colectivității, urmând să emită un set de recomandări, astfel încât procesul de învățământ să se desfășoare în condiții de siguranță epidemiologică” – a mai precizat Sorin Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, Ministerul Educației a transmis o circulară către toate inspectoratele școlare județene, prin care informează că, începând cu data de 9 martie 2022, încetează starea de alertă instituită pe teritoriul României și, prin urmare, încetează și măsurile sectoriale privind educația cu aplicabilitate în starea de alertă,

Ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății nr. 5.338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/ instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, emis în baza Legii nr. 55/2020 și OUG nr. 141/2020, a fost abrogat marți, 8 martie, prin ordin comun al celor doi miniștri.

***

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, într-o conferință de presă, că, în cazul în care mai mulți copii dintr-o clasă sau grupă se vor infecta cu SARS-CoV-2, Inspectoratul Școlar și Direcția de Sănătate Publică vor putea decide suspendarea cursurilor în respectiva clasă pentru un anumit interval de timp.

„În funcție de contextul epidemiologic, o anumită clasă poate să își înceteze activitatea, dar nu vom mai întrerupe cursurile în întreaga școală” – a spus Rafila.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut