Sorin Apostu şi Călin Stoia cer eliberare sub control judiciar

Primarul suspendat Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia, arestaţi în acelaşi dosar, au formulat cereri de eliberare sub control judiciar.

Purtătorul de cuvînt al Curţii de Apel Cluj, judecătorul Liviu Ungur, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că solicitările celor doi au fost înregistrate şi că termenul de judecare a fost fixat pentru miercuri 21 decembrie.

Pe 29 noiembrie, primarul suspendat Sorin Apostu, arestat pentru luare de mită, a mai depus la Curtea de Apel Cluj o cerere de eliberare sub control judiciar, dar ulterior el a declarat că cererea fusese depusă de avocatul său Gheorghiţă Mateuţ şi că nu şi-o însuşeşte, motiv pentru care ea nu a mai fost judecată.

Pe 9 noiembrie, Sorin Apostu a fost reţinut de DNA şi apoi arestat pentru 29 de zile printr-o decizie a Curţii de Apel Cluj sub acuzaţia că a luat mită în schimbul încheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto şi de salubrizare. De asemenea, Călin Stoia, administrator al companiei de salubrizare Brantner Vereş, a fost arestat pentru 29 de zile pentru dare de mită.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.