Somnul permite creierului să se cureţe

Somnul permite creierului să se cureţe de deşeurile acumulate în timpul perioadei de veghe, datorită unui mecanism descoperit recent şi care este activ îndeosebi cînd oamenii dorm, arată un studiu preluat de AFP.

Această descoperire ar putea îmbunătăţi înţelegerea funcţiilor biologice ale somnului şi s-ar stabili tratamente adecvate împotriva bolilor neurologice precum Alzheimer, apreciază cercetătorii, al căror studiu este publicat în revista americană Science. “Creierul are diferite stări de funcţionare în timpul perioadelor de veghe şi de somn, arată cercetările”, spune dr. Maiken Nedergaard de la Facultatea de Medicină a Universităţii Rochester (New York), principalul autor al studiului. “De fapt, calitatea de recuperare a somnului rezultă din eliminarea deşeurilor produse de activitatea neuronală, care se acumulează în timpul perioadei de veghe”, adaugă el,

La această activitate de curăţare creierul utilizează un sistem unic numit “glimfatic”, deosebit de activ în timpul somnului şi care permite curăţarea de toxinele responsabile de boala Alzheimer şi alte boli neurologice.

În plus, cercetătorii au descoperit că celulele cerebrale îşi reduc dimensiunile cu 60% în timpul somnului, permiţînd deşeurilor să fie scoase mai eficient.

Sistemul limfatic asigură eliminarea deşeurilor celulare din organism, dar nu şi din creier, protejat de un sistem complex de porţi de acces moleculare, ce controlează intrările şi ieşirile. Cercetătorii au observat prima oară acest sistem de curăţare cerebral datorită unei noi tehnologii de imagistică, utilizată pe şoareci, al căror creier este asemănător cu al omului.

Acest mecanism integrat în sistemul sanguin cerebral pompează fluidul cerebro-spinal prin ţesuturi şi îl trimite purificat, deşeurile fiind transportate de sînge pînă la ficat, de unde sînt eliminate. Eliminarea toxinelor din creier este esenţială, fiindcă acumularea lor, ca şi cea a proteinelor toxice, poate provoca boala Alzheimer.

Aproape toate bolile neuro-degenerative sînt legate de o acumulare de deşeuri celulare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.