Şomajul tinerilor nu este atît de rău pe cît se spune

Financial Times

Şomajul în rîndul tinerilor a atins nivelurile scandaloase de 50% în Spania şi Grecia şi peste 20% în zona euro. Aceste cifre sînt însă derivate dintr-o metodologie care are hibe, ce denaturează nivelul real al şomajului tinerilor, făcîndu-l să arate mult mai rău decît este.

Rata şomajului în rîndul adulţilor se calculează ca procent de lucrători şomeri împărţit la numărul lucrătorilor totali din forţa de muncă. Dacă există, de exemplu, 20 de lucrători şomeri şi 200 de lucrători în forţa de muncă, rata şomajului este de 10%.

Dar cînd vine vorba de tineri, cei care studiază la universitate sau urmează o formare profesională full-time nu sînt consideraţi parte a forţei de muncă, deoarece nici nu muncesc şi nici nu caută un loc de muncă. În contextul a milioane de studenţi scoşi din forţa de muncă,  rata şomajului arată mai mare.

În exemplul de mai sus, dacă se consideră că din 200 de lucrători, 150 merg la o universitate, ei nu vor mai fi socotiţi ca parte a forţei de muncă, astfel încît, chiar dacă numărul de tineri fără un loc de muncă nu s-a schimbat, rata şomajului a crescut de patru ori, la 40%.

Pentru şomajul la adulţi, aceeaşi metodologie atenuează nivelul real. Deoarece include doar adulţi în forţa de muncă, cei care au renunţat la căutarea unui loc de muncă nu sînt luaţi în calcul. Numărul unor astfel de “lucrători descurajaţi” a crescut mai mult decît este normal, astfel încît şomajul pare mai mic decît este în realitate.

Există o metodologie mai bună de folosit la calcularea şomajului în rîndul tinerilor, şi anume de a compara numărul tinerilor şomeri cu populaţia totală a tinerilor cu vîrsta sub 24 de ani. Aceasta se numeste “raportul” şomajului în rîndul tinerilor, mai degrabă decît “rata”, iar Eurostat, braţul UE de culegere a datelor, calculează şomajul în rîndul tinerilor folosind ambele metodologii. Cu toate acestea, numai rezultatul defectuos este relatat pe larg.

Diferenţele dintre cele două pot fi enorme. Pentru zona euro, rata şomajului în rîndul tinerilor este de 20,8%, dar raportul de doar 8,7%.

În timp ce rata şomajului în rîndul tinerilor din zona euro a crescut cu începere din 2009, raportul şomajului a rămas acelaşi – deşi ambele măsurători sînt cu mult peste nivelurile de dinainte de 2008.

Situaţia şomajului în rîndul tinerilor nu este atît de dramatică pe cît sugerează titlurile cu litere mari din presă. Din păcate, aceste rezultate distorsionate au fost raportate pe larg şi au devenit de rutină – citate chiar de economişti care ar trebui să cunoască mai bine situaţia, precum laureaţii premiului Nobel Paul Krugman şi Joseph Stiglitz.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.