Șomaj masiv în rândul tinerilor din România

În al doilea trimestru din acest an, rata şomajului la nivel națțional a fost de 5,3%, în scădere cu 0,7% față de cea înregistrată în primele trei luni ale acestui an, cea mai ridicată rată fiind consemnată în rândul tinerilor.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1% (5,7% la bărbaţi, respectiv 4,7% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 5,5% (8,5% în mediul rural, faţă de 3% în mediul urban). Pe grupe de vârstǎ, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (21,3%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

În aceeași perioadă, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, de 63,5%, în creștere față de primul trimestru cu 1,1%. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (72% faţă de 54,8% la femei) şi la persoanele din mediul urban (69,3% faţă de 56,6% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 19,3%.

Distinct de cele 7.887.200 persoane ocupate, alte 685.700 persoane au lucrat în gospodăria agricolă proprie, pentru a produce bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului, acestea fiind într-una dintre următoarele situaţii: fie majoritatea producției obținute în gospodărie s-a consumat în gospodăria proprie și doar o mică parte a producţiei agricole obținute a fost destinată vânzării, fie producţia agricolă obţinută este destinată exclusiv consumului propriu şi reprezintă o parte substanţială a consumului total al gospodăriei.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut