Soldați și Martiri

Există o părere destul de răspândită, după care creștinismul ar fi o manifestare a blândeții, sentimentalismului lacrimogen și stărilor emoționale pasagere. Nimic mai fals.

Creștinismul respinge orice formă de sentimentalism ieftin și orice formă de lacrimogenitate călduță. Creștinismul este de fapt o stare maximalistă. O stare în care se asumă cel mai mare risc, fără nicio garanție. Creștinismul poate fi comparat cu saltul de la trapez fără plasă.

Absolut ridicole sunt reprezentările „îngerașilor” de pe broderiile de mahala și de pe cărțile poștale folosite de slujnicuțe. Îngerii sunt personalități spirituale copleșitoare și de o putere inimaginabilă pentru muritori. Nu întâmplător, primul cuvânt adresat de îngeri acelora cărora li se arată este, „nu va temeți!”. Categoric, „îngerașii” de mucava nu ar putea genera asemenea stare de spaimă. Să nu uităm că Sfântul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, la vederea îngerului și-a pierdut graiul. Mai mult încă, există textul evanghelic care avertizează foarte clar: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum Împărăția cerurilor se ia prin străduință, și cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Mt 11, 12). Multe traduceri sunt încă mai răspicate: Noul Testament de la Alba Iulia spune: „o iau cu puterea”; textul diortosit de Mitropolitul Bartolomeu Anania spune: „se ia prin asalt”; iar texte în limba engleză spun: „se ia prin violență”. Este evident că aceste îndemnuri la „asalt”, la „strădanie”, „la violență” nu se referă la manifestările fizice, se referă la atitudinea spirituală. Cei care voiesc Împărăția trebuie să lupte cu patimile lor și cu potrivnicii din afară din toate puterile, cu violență, cum spunea Sfântul Pavel, „până la sânge”. Și nu este întâmplător. Căci nu există mai mare putere în întreaga creație decât libera voie a celor înzestrați cu conștiința de sine și cu înțelegere duhovnicească. Folosirea spre rău a acestei puteri poate avea consecințe devastatoare.

Acestea spuse, este de folos să arătăm un aspect mai puțin cunoscut privind răspândirea creștinismului în primele veacuri ale Erei Creștine. După apostoli și propovăduitori, armata Romei a fost mijlocul cel mai important prin care s-a răspândit învățătura creștină în primele veacuri după Hristos. În acea vreme, armata Romei se compunea din trupe „legionare”, care erau recrutate dintre cetățeni ai Romei și din „auxilia”, care erau recrutați dintre „peregrini”, locuitori ai Imperiului fără cetățenia Romei. Pentru cei din „auxilia”, serviciul militar era de douăzeci și cinci de ani. La capătul acestui serviciu, ei primeau dreptul de „conubia”, de a-și întemeia o familie și de a dobândi pentru ei și urmașii lor cetățenia Romei. Toți cei care serveau sub stindardele Romei erau voluntari, și pentru ne-cetățeni armata era un bun mijloc de a promova economic și social. În privința aceasta este de amintit că cei mai buni soldați se aleg dintre „criminali” și „sfinți”, dintre cei care sunt îndemânateci în luptă și dintre cei care au tărie morală. Cu marea deosebire că, în fața pericolelor supreme, în fața morții, întotdeauna cei mai buni sunt dintre sfinți.

În aceste condiții, numeroși creștini au intrat în trupele Romei. Purtați de la un capăt al altuia al Imperiului, ei au răspândit credința în Hristos și au dovedit propria lor credință prin foarte numeroase acte de martiriu. Nu este întâmplător că în foarte multe scrieri apostolice sunt folosite comparații din viața militară, ca și termeni militari („pavăză”, „armură”, „trâmbiță” etc.). Sfântul Pahomie cel Mare a aflat despre creștinism în vremea servirii sale sub arme.

Numărul soldaților Romei care și-au dat viața pentru credință este foarte mare. După studii făcute asupra actelor martirice rezultă că, procentual, numărul celor martirizați dintre soldați era dublu față de cei martirizați din restul populației. Cum spuneam, au fost foarte mulți martiri dintre soldați, iar în unele cazuri actele de martiraj au fost absolute uluitoare. Poate cel mai strălucit exemplu l-a oferit Legiunea Tebană în anul 286. Legiunea Tebană, după cum îi spune numele, era recrutată în Egiptul de jos, zona Teba. Această legiune, care avea șase mii șase sute și șaizeci de membri, era în întregime creștină. În anul 286 ea a fost deplasată în Galia pentru a lupta contra Burgunzilor. În acel an Împăratul Maximin a dezlănțuit o violentă prigoană anti-creștină. Soldații Legiunii Tebane au primit ordin să aducă jertfe zeilor păgâni. Membrii Legiunii, până la unul, au refuzat. În aceste condiții Legiunea a fost decimată, adică unul din zece soldați a fost ucis. După ce șase sute de camarazi au fost uciși, restul Legiunii a refuzat din nou să aducă jertfe păgâne. Legiunea a fost din nou decimată. Nici așa soldații și ofițerii nu s-au supus ordinului de a aduce jertfe, și restul Legiunii a fost exterminat. Acest miracol a avut loc în localitatea Agunum, actualul St. Maurice. Căci după tradiție, Mauritius, comandantul centuriei a treia din Legiunea Tebană, avea în posesie Sfânta Suliță cu care fusese împuns Iisus. Numeroase documente și mărturii arheologice dovedesc adevărul acestui miracol.

Această transformare a soldaților Romei, din ostași ai Imperiului în Mărturisitori până la sânge pentru Hristos, este minunea cea mai convingătoare. Căci mai lesne este ca Voia lui Dumnezeu să miște din ordine firească lucruri neînsuflețite. Adevărata minune este cea care se petrece în oameni care se „întorc” (se pocăiesc, trec prin „metanoia”), căci ei sunt înzestrați cu voie liberă.

Este extrem de impresionant că cei care au purtat cu vitejie armele Romei, cea mai înfricoșătoare putere a timpului, nu au ridicat un deget în apărarea lor, și fără șovăire au luptat cu duhul până la sânge pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Cei mai buni soldați ai Imperiului s-au dovedit încă și mai viteji luptători pentru dobândirea Împărăției Cerurilor.

Alexandru NEMOIANU