Socrii primarului din Baia Mare, plasați în arest. Au vrut să mituiască un judecător clujean

Socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș au fost reținuți de DNA Cluj pentru corupție după ce au încercat să mituiască magistratul care judecă dosarul penal ce-l vizează pe edil.


Procurorii susțin că în data de 25 octombrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, soacra primarului ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite. „Această “ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție.
Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remiși după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare”, a anunțat DNA.
În acest context, în data de 08 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, femeia ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
„În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soțul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soției sale transportul atât în vederea ,,rezolvării problemei” la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro.

Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a preizat DNA.

La data de 09 noiembrie 2023, inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj l-au trimis în judecată, în septembrie 2018, pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cătălin Cherecheş, în calitate de deputat, până la data de 30 mai 2011, şi, ulterior, primar al Municipiului Baia Mare, pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, fals în declaraţii în formă continuată şi corupere a alegătorilor în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Marco Wermelinger, Doru Adrian Mihai şi Sorinel Mihai, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, pentru dare de mită, iar Nicolae Dan Trifa pentru complicitate la dare de mită.

Procurorii anticorupţie susţin în rechizitoriul trimis în instanţă că, în cursul anului 2013, Cătălin Cherecheş, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, a pretins, a acceptat şi a primit de la oamenii de afaceri menţionaţi mai sus diverse sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

DNA mai susţine că, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2013, Cătălin Cherecheş, în calitate de deputat, până la data de 30 mai 2011, şi, ulterior, primar de Baia Mare, a efectuat în cadrul unei societăţi comerciale ca administrator de fapt/împuternicit al administratorului de drept mai multe operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţiile pe care le deţinea: a negociat şi încheiat contracte, a emis facturi, etc.

Conform procurorilor, din analiza declaraţiilor de avere din perioada 2013 – 2018, date pe propria răspundere de către Cătălin Cherecheş, a rezultat că acesta a făcut, în cuprinsul lor, menţiuni necorespunzătoare adevărului, în totală contradicţie cu situaţia reală de fapt.

DNA mai arată că, în cursul anului 2012, în contextul campaniei electorale pentru alegerile locale, Cătălin Cherecheş a oferit unei persoane, preşedinte al filialei judeţene a unui partid politic, sumele de 17.000 euro şi 5.000 lei în scopul determinării simpatizanţilor acelei formaţiuni politice să îl voteze ca primar al municipiului Baia Mare.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin lui Cătălin Cherecheş.

DNA precizează că, pe 20 mai 2016, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Cherecheş într-un alt dosar, în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, în formă continuată.

 

Anul trecut, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită de Tribunalul Cluj.

El a atacat hotărârea cu apel, dosarul fiind judecat apoi la Curtea de Apel Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut