SNMF: Medicina primară – „domeniu de experiment pentru decidenții din CNAS”

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) solicită „ferm și fără echivoc”  prelungirea actualului Contract Cadru până la 31.12.2021, pentru a permite „finalizarea  unor negocieri reale” între Colegiul Medicilor din România (CMR) și Casa Națională de  Asigurări de Sănătate (CNAS) cu privire la viitorul Contract Cadru.

„Medicina de familie funcționează ca rețea de asistență medicală primară în relație cu sistemul de asigurări de sănătate, conform unui contract cadru care reglementează serviciile decontabile și valoarea acestora, în baza unor norme specifice elaborate periodic. În mod  repetat, medicii de familie au solicitat atenție și implicare din partea decidenților pentru reglementari corecte referitoare la renunțarea la birocrație, independența profesională, finanțare și asigurarea accesului pacienților la serviciile prevăzute în contract. Răspunsul autorităților a fost invariabil nesatisfăcător pentru profesioniștii din sănătate și dezavantajos  pentru asigurați” – susține SNMF.

Totodată, SNMF arată că, în acest ultim an, din cauza pandemiei, medicii de familie „au fost rezervați în revendicări, considerând că perioada extrem de dificilă prin care  trece întregul sistem de sănătate nu este cel mai potrivit moment pentru o parte dintre  schimbările pe care ei le clamează de ani de zile și ținând cont de faptul că prioritatea este  protejarea populației, asigurându-i însă asistența medicală esențială”. Dar „surpriza a venit de la decidenți, care au lansat un proiect de norme de aplicare a Contractului Cadru cu reglementări diferite față de cele astăzi în vigoare”, iar schimbările au apărut în baza unor consultări și negocieri „mimate și nefinalizate” și care „nu sunt, cu certitudine, în avantajul medicilor sau al pacienților”.

„Dacă în actualele condiții de criză economică și socială, unui singur medic de familie i se reduc veniturile, atunci schimbările propuse de CNAS nu sunt bune. Dacă li se reduc veniturile la mult mai mulți, atunci schimbările propuse sunt greșite de-a dreptul” – susține SNMF.

Analizând proiectul CNAS, SNMF arată că finanțarea, în principiu a rămas aceeași, nu s-au modificat sumele și  procente generale de finanțare, însă normele noi „determină medicul de familie să se  concentreze pe calcule financiare, pentru a face ca praxisul său să supraviețuiască”. „Scade punctajul acordat per capita pentru pacienții din grupa de vârstă peste 60 de ani, deși  aceștia reprezintă o categorie cu vulnerabilități și nevoi crescute, și se pune accent pe servicii preventive doar în mod declarativ, fără să se asigure finanțarea analizelor de laborator necesare, ceea ce face prevenția de nerealizat. În plus, se introduc servicii adiționale noi, care vor fi însă decontate din bugetul serviciilor curente, ceea ce creează inechități în finanțare” – arată medicii de familie.

Potrivit SNMF, este „de neînțeles” cum decidenții aleg să reorganizeze acum sistemul de  asistență medicală primară, în condițiile în care finanțarea stagnează, dar mai ales în contextul  pandemic, în care medicii de familie „își concentrează efortul de a menține active serviciile de care depinde siguranța pacienților și stabilitatea cabinetelor de medicina de familie”. Aceste aspecte „se suprapun unei stări de spirit de extremă iritare, datorată disproporției uriașe între activitatea depusă de medicii de familie și lipsa de recunoaștere din partea autorităților pentru medicina de familie”, specialitate medicală „lipsită de orice sprijin și profund nedreptățită în pandemie”.

În context, SNMF amintește decidenților că riscul de deces din cauza COVID-19 în cadrul medicilor de familie este „semnificativ mai mare decât în populația generală” și că mai mult de 50 de medici de familie au fost victime ale acestei boli în România. De asemeni, amintește că  singura ramură medicală care acoperă  zona rurală este medicina de familie, „așa precară cum este”,  și că absența oricărei strategii coerente pe termen scurt și lung, în condițiile depopulării medicale, va expune la riscuri incalculabile cetățenii țării.

„Noi, medicii de familie, am cerut respect și nu ni s-a acordat. Am cerut debirocratizare și nu am obținut. Am cerut finanțare și nu ni s-a alocat. Mai mult de atât, un număr semnificativ dintre colegi vor avea venituri mai mici, conform modificărilor propuse de CNAS,  deși se clamează peste tot că veniturile medicilor nu vor scădea în perioada următoare. Practic, în plină criză pandemică, decidenții naționali ai sistemului de sănătate destabilizează medicina primară” – acuză SNMF.

Medicii de familie spun că sunt necesare consultări „autentice, și nu așa cum au fost până acum”, pentru stabilirea unor norme de aplicare a contractului cadru „adaptate momentului, riscurilor specifice pandemiei și solicitărilor istorice – respect, finanțare, debirocratizare și independență profesională”. „Singura soluție viabilă în acest moment este renunțarea, până vom reveni la normalitate, la modificări propuse de CNAS, de neacceptat în actualele condiții, pentru  a nu tulbura un echilibru și așa extrem de precar în care se află sistemul nostru de sănătate” – susțin medicii de familie.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut