Slovacia pune la punct Budapesta după discursul iredentist al lui Péter Magyar. La București e liniște completă în fața provocărilor

Un conflict diplomatic major a izbucnit între Ungaria și Slovacia după ce prim-ministrul Péter Magyar a făcut remarci despre situația istorică a Ungariei în timpul unui discurs marcat de Ziua Coeziunii Naționale. Ministrul de externe şi al afacerilor europene al Slovaciei, Juraj Blanar, a respins afirmaţia premierului ungar Peter Magyar conform căreia Ungaria ‘are graniţe cu ea însăşi’, calificând această declaraţie ca absurdă şi o negare a istoriei, a indicat joi biroul de presă al ministerului pentru agenţia slovacă TASR.

‘Resping o astfel de viziune a ”istoriei”. Nu, domnule prim-ministru al Ungariei. Frontierele voastre, şi prin urmare şi ale noastre, au fost stabilite în mod clar prin negocierile de pace de la Trianon după Primul Război Mondial şi reafirmate după Al Doilea Război Mondial, în care Ungaria, în treacăt fie spus, a fost de partea puterilor învinse’, a declarat Blanar.

Ministrul slovac a subliniat, de asemenea, că respinge orice punere sub semnul întrebării a graniţelor, integrităţii teritoriale sau suveranităţii Slovaciei.

„Nu, domnule prim-ministru al Ungariei”, a spus el. „Granițele voastre, și deci ale noastre, au fost clar stabilite de negocierile de pace de la Trianon după Primul Război Mondial și reafirmate după al Doilea Război Mondial, când Ungaria era de partea învinsă”, a spus premierul slovac

El a adăugat că, pentru ca relaţiile prieteneşti şi constructive dintre Slovacia şi Ungaria să continue, ele trebuie să fie libere de ‘tonuri false de iredentism şi de distorsionarea istoriei’.

Vorbind joi cu prilejul unei ceremonii de comemorare a semnării pe 4 iunie 1920 a Tratatului de la Trianon, Peter Magyar a declarat că Ungaria este ‘singura ţară din lume care are graniţe cu ea însăşi’. În opinia lui Magyar, acesta este motivul pentru care relaţiile bune cu ţările vecine sunt esenţiale, ceea ce nu a fost întotdeauna cazul în ultimii ani, când dialogul a fost întrerupt chiar cu cei mai importanţi aliaţi din Grupul de la Vişegrad.

Expresia că Ungaria „se învecinează” nu este nouă în discursul politic maghiar și a fost folosită de politicieni din întregul spectru politic atunci când se referă la comunitățile maghiare care trăiesc în țările vecine.

Potrivit presei slovace, o formulare similară a cauzat anterior tensiuni diplomatice între Budapesta și Bratislava. În 2010, ministrul de externe slovac de atunci, Miroslav Lajčák, a criticat și el expresia.

Deși declarațiile premierului ungar vizează și România, nimeni de la București nu a catadicsit să reacționeaze la obrăzniciile noului lider de la Budapesta.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.