Situația epidemiologică în județul Cluj

În ultimele 24 de ore, 51 de noi infectări cu coronavirus au fost raportate, în județul Cluj, conform Ministerului Sănătății. În spitale sunt internați 77 de pacienți, iar la ATI, 17.

La nivel național, un număr de 588 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 14 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, vineri, Ministerul Sănătăţii.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.638 teste RT-PCR (2505 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2133 la cerere) şi 13.617 teste rapide antigenice.

Conform Ministerului Sănătăţii, 67 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

În total, până vineri, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.902.270 cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile noi, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 72 de persoane au fost reconfirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.047.121 teste RT-PCR şi 9.881.918 teste rapide antigenice. A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut