Siria: Cel puţin 50 de morţi şi răniţi în două atentate

Cel puţin 50 de membri ai forţelor fidele preşedintelui sirian Bashar al-Assad au murit, luni dimineaţă, în explozia unui vehicul-capcană în provincia Hama din centrul ţării, a anunţat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDH), preluat de AFP.

Autovehiculul era condus de un şofer kamikaze. Explozia a avut loc în apropierea unei unităţi militare, a precizat Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului, care se bazează pe o vastă reţea de militanţi şi de medici. Un alt atentat s-a produs luni într-o piaţă aglomerată din cartierul Mazze din vestul Damascului, a anunţat televiziunea de stat. Potrivit canalului oficial, atentatul, soldat cu răniţi grav, a fost comis de “terorişti”. Mazze este un important cartier rezidenţial unde sînt situate ambasade şi sedii ale Securităţii siriene.

Bombardamentele şi luptele între rebeli şi militari au continuat luni la Damasc, mai ales în cartierele din sudul capitalei, de unde numeroşi locuitori s-au refugiat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.