Sindicaliştii de la Mechel nu renunţă la cererile din procesul de insolvenţă


Warning: Undefined array key "file" in /home/faclia/public_html/wp-includes/media.php on line 1788

mechelDeşi drepturile salariale au fost achitate atît pentru angajatii combinatului cît şi pentru cei disponibilizaţi, sindicaliştii de la Mechel Cîmpi-Turzii nu renunţă la cererile formulate în cadrul procesului de insolvenţă, ei solicitînd şi alte drepturi financiare prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Miercuri, 17 aprilie, este un nou termen de judecată în procesul de declarare a insolvenţei combinatului Mechel Cîmpia-Turzii, solicitare făcută de mai multe firme şi de chiar de companie. În cadrul procesului, sindicatul de la Mechel Cîmpia-Turzii a făcut o intervenţie în care se cerea achitarea drepturilor salariale ale angajaţilor şi personalului disponibilizat, precum şi alte dreptruri stipulate în contractul colectiv de muncă. “Datoriile salariale faţă de angajaţi şi faţă de cei disponibilizaţi au fost achitate, dar mai sînt nişte drepturi, prevăzute în contractul colectiv de muncă, care nu au fost onorate, şi la care nu vom renunţa. Este vorba despre ajutoarele de deces cuvenite angajaţilor, de obligaţii financiare faţă de sindicat şi de dobînzile cuvenite pentru plata cu întîrziere a salariilor. Doar ajutoarele de deces sînt în jur de 29-30.000 lei, iar obligaţiile financiare faţă de sindicat sînt în jur de 20.000 lei, aşa că ne încadrăm în reglementările legale privind solicitarea acestor sume”, spune Ioan Pascu, liderul sindical de la Mechel Cîmpia-Turzii.

Însă, acesta nu este singurul interes al sindicaliştilor. “Deocamdată, protestele oamenilor au încetat. Noi aşteptăm să fim chemaţi la Bucureşti, aşa cum ne-am înţeles, în cursul săptămînii viitoare, pentru o întîlnire cu reprezentanţi ai Guvernului şi ai firmei Nikarom – de fapt eu tot Mechel îi numesc – ca să vedem ce au de gînd să facă mai departe”, mai spune Ioan Pascu.

Reamintim că, înainte de privatizare, Industria Sîrmei Cîmpia-Turzii avea în jur de 5.500 de angajaţi, că statul român a şters în momentul privatizării toate datoriile pe care le avea combinatul, şi că, la ora actuală la combinat mai lucrează circa 360 de persoane. Concernul rus Mechel a cumpărat combinatul cu 2,5 milioane de dolari, şi s-a angajat să facă investiţii de 20 milioane de dolari, dar nu le-a făcut, în schimb a disponibilizat în jur de 5.200 de persoane. Mechel a vîndut în acest an toate activele pe care le deţinea în România, pentru suma simbolică de numai 50 de euro, firmei Invest Nikarom, care este deţinută tot de doi cetăţeni ruşi, iar promisiunile făcute de aceştia privind reluarea producţiei la Cîmpia-Turzii nu s-au materializat. Sindicatul de la Cîmpia Turzii a sesizat DNA Cluj privind situaţia de la combinat. La ora actuală Mechel Cîmpia-Turzii are datorii în jur de 120 milioane euro.

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.