Simeze clujene Spaţiul de artă contemporană M2 (Clinicilor 2 – 4, etaj 2)

Cele nouă feţe ale lui Tzara

O expoziţie cum este cea sugestiv intitulată Tza – da – ra – da trebuie văzută. Trebuie văzută pentru că autorul ei, Ovidiu Petca, este un nume însemnat al grafici româneşti. Trebuie văzută deoarece Tza – da – ra – da ne apropie de Tristan Tzara (1896 – 1963; pe numele său real Samuel Rosenstock), de numele căruia se leagă Dada, mişcare artistică cu punct de plecare Elveţia, Zurich, cabaretul Voltaire mai precis, acolo unde Tzara ajunge în toamna lui 1915. Nu în ultimul rînd, expoziţia trebuie văzută pentru cei care dau viaţă Spaţiului de artă contemporană M2, prof. dr. Dan Dumitraşcu, respectiv Călin Stegerean, atenţi şi responsabili promotori ai artelor plastice în tot ce au ele mai bun şi valoros, artişti, lucrări, curente, …

Tza – da – ra – da, reiau una din ideile mai sus enunţate, îndreaptă atenţia spre Tristan Tzara. Este invitaţia la lectură, dar şi invitaţia de a privi cele nouă feţe ale scriitorului, spirit ales, novator al limbajului artistic, în linia Enescu, Marcel Iancu, Eugen Ionescu, Paul Celan, Banjamine Fondane, … Dincolo de scrisul care provoacă bună dispoziţie, stă analistul lucid şi cerebral, gînditor, trist, supus sorţii. Acesta este adevăratul Tristan Tzara. Surprins în nouă ipostaze elocvente şi nu oricum, ci printr-un desen sigur şi sensibil deopotrivă. Linia generală şi cromatica – asocieri îndrăzneţe, echilibrate însă –, simbolurile clar exprimate, toate îi sînt suficiente lui Ovidiu Petca pentru a surprinde omul Tzara în complexitatea sa. Este experienţa acumulată de Ovidiu Petca în timp, un mod personal de a compune cadre din care nu lipsesc privirea, atitudinea, gestul, atenţia, …, concepţia artistului despre portret fiind una cunoscută, valoroasă. Cum valoroasă este şi creaţia lui Tzara, eu propunîndu-vă să citiţi sau să recitiţi ‘Prima aventură cerească a domnului Antipyrine’, ‘Douăzeci şi cinci de poeme’, ‘Cinema – calendar al inimii albastre’, lucrări ce definesc un veritabil “campion al negaţiei” (apud Ion Pop), de o spontaneitate şi prospeţime frapante.

Demostene ŞOFRON