Silicoanele lui Băsescu

ILIE CĂLIAN

Nu mă refer, desigur, la siliconarea anatomică a lui Traian Băsescu, ci la componenţa democrat-liberală a Cabinetului impus de Traian Băsescu. Spun asta, pentru că nimeni nu se îndoieşte că nu prim-ministrul desemnat, Mihai-Răzvan Ungureanu, a făcut lista noilor miniştri – după profunde şi bine chibzuite alegeri între ministeriabili. Dimpotrivă, în condiţiile în care Guvernul Boc (dacă nu cumva evenimentele ar trebui să mă determine să-i spun Guvernul Udrea) nu mai putea face faţă protestelor publice şi îndărătniciei populaţiei, Băsescu a hotărît că este în folosul său să realizeze o siliconare a politicii PDL, un lifting pentru o mai bună imagine publică a aceleiaşi politici. La o analiză a noului cabinet, nu e greu de observat că aşa-zisa întinerire e o minciună.

De fapt, nu aceasta este problema. E adevărat, de la bun început, de cînd i-a luat locul lui Petre Roman în fruntea PD, Băsescu a mizat mereu pe capacitatea de a prosti lumea cu un raţionament fals – conform căruia tinereţea este soluţia politicii, care va face să curgă lapte şi miere pe meleagurile carpato-danubiano-pontice. În realitate, nici tinereţea, nici bătrîneţea nu sînt garanţii nici ale competenţei, nici ale onestităţii. Alături de bătrîni incapabili, avem şi exemple de tineri nebleznici. Alături de bătrîni hîrşiţi în rele, avem exemple de tineri care au apucat-o cu viteza luminii pe calea ticăloşiei. În privinţa elanului tineresc, ca garanţie a viitorului, să ne amintim că “tînăra” Germanie Federală postbelică nu ne-o putem imagina fără aportul septuagenarului/octogenarului Adenauer.

Altceva este de observat în legătură cu acest nou guvern şi premierul său. Trec peste faptul că urgenţa întîi a României nu este “expertiza” în spionaj – şi nici măcar în politica externă -, ci redresarea economică. Or, nici primul ministru, nici miniştrii din domeniile care ar putea da brînci economiei nu sînt oameni cu suficientă capacitate. Dimpotrivă, ni s-a spus – începînd cu Traian Băsescu, apoi de către Boc şi alţi lideri PDL, UNPR şi UDMR – că acest guvern trebuie să consolideze, să continue aşa-zisele reforme şi să îndulcească durerile cu cîteva pilule şi cubuleţe de zahărel, deocamdată doar promise.

Însă ceea ce frapează este altceva. În primul rînd, încrederea orgolioasă a lui Mihai-Răzvan Ungureanu că nu va fi un premier de un an (mai puţin: pînă la alegerile parlamentare, la termen, din toamnă), ci cu ambiţii “multianuale”, în acelaşi timp fără soluţii la urgenţele momentului. Nici nu e de mirare: pe de o parte, programul de guvernare a fost alcătuit în goană (parţial de către o doamnă care s-a retras din cursa ministerială) de către funcţionarii ministerelor, conform priorităţilor bugetare din acest an; pe de altă parte, Mihai-Răzvan Ungureanu pare a fi soluţia lui Băsescu pentru viitorul preşedinte al ţării din partea PDL – eventual, chiar preşedinte al acestuia pînă la alegerile prezidenţiale (în condiţiile în care poziţia lui Boc în fruntea PDL este foarte fragilă). Aşadar, este de înţeles că M.R. Ungureanu nu s-a sfiit să bată cîmpii despre competenţa tinerilor miniştri PDL, pe care i-ar fi cunoscut pentru că a lucrat cu ei: pe el îl interesează ca, măcar pentru moment, să-i intre total sub piele, ca într-o veritabilă siliconare, lui Traian Băsescu.

Ne mai rămîne de discutat altceva: poziţia exprimată de către Victor Ponta în numele USL, poziţie care a suscitat deja felurite interpretări – inclusiv din partea Puterii, că ar marca o depărtare a PSD de PNL şi PC, în perspectiva posibilităţii ca M.R. Ungureanu să “pună mîna” pe PDL şi să-i schimbe direcţia, transformîndu-l într-un partid cu care se poate dialoga.