Sibaritismul primarilor

RADU VIDA

Înclinaţia spre lux nu este numai apanajul celor care, temporar sau pe viaţă, conduc destine. Ci, neîndoielnic, fiecare a visat, măcar odată, la destrăbălare, cu bani mulţi, fără grija că risipa ar epuiza sacul. Mai trist e că semenii care-şi pot permite gesturi de mărinimie sînt foarte puţini şi, în general, se caracterizează prin zgîrcenie.

Nu este cazul primarilor aleşi de către noi, în oraşele şi comunele patriei. Ştiţi de ce: pentru a chivernisi puţinul pe care-l avem, în aşa fel încît să mergem înainte, dar să nici nu ne înglodăm în datorii, pînă la mezat. Nu. Să nu credeţi că primarii s-au gospodărit cum trebuie. O spun chiar ei, indignaţi că cineva i-a dibuit, că nu se pot lăuda cu mai multe „realizări”. Şi, pentru că ştiu ce şi cum, aruncă vina pe alţii.
Să vedem.

La începutul demersului nostru epidictic, cum că sîntem nesăbuiţi, cheltuitori şi deloc gospodari, stau motto cuvintele lubrice ale preşedintelui Băsescu. Cel care spunea că nu sîntem chiar atît de îndatoraţi pe cît credem noi, cetăţenii, presa ticăloşită şi politicienii din opoziţie. Că, de fapt, FMI, BM şi UE ne iubesc pentru că sîntem datori şi că dăm dovadă de disciplină financiară etc. Cu alte cuvinte, sîntem obedienţi, ascultăm de toate tîmpeniile debitate de echipa lui Frank cel Vestit, pocăit şi repede mînios cînd vine vorba despre chiolhane, trase pe lună plină, plai mioritic şi ghioc. Şeful delegaţiei FMI ţine în mînă lesa la capătul căreia se află (şi) România şi, din cînd în cînd, la un pahar de apă de izvor şi şpir măsluit, spune că nu-i vorba de lesă. Dacă… De aici încolo, ziariştii sînt daţi afară, rămîn doar cei care nu suflă vorbă de ocară la adresa celor care au la îndemînă butoanele a tot ce mişcă sau nu. Frank pleacă fericit, atunci cînd ştie că unealta dracului trage cu ochiul la punga şi aşa subţiată a statului. Şi dacă nu ne îndatorăm noi, ne înghesuie el cu o sumă, acolo, cîteva miliarde, aşa, de rezervă. Să  fie! (E drept că zice că nu-i nevoie să-i cheltuim. Dar să simţim măcar că sîntem vînduţi.)

În demersul lui diabolic, l-au ajutat şi primarii noştri. S-au îndatorat, pe lîngă ce spunea preşedintele jucător şi glumeţ pe seama buzunarelor noastre. Mai exact: Comisia de analizare a împrumuturilor locale din cadrul Ministerului Finanţelor a aprobat, în 2011, pentru nu mai puţin de 24 de primării, împrumuturi de 205 milioane de euro şi 600 milioane de lei. Dublu faţă de anul de graţie 2010. Mai pe înţelesul nostru: acu’, dacă tot e criză în toată lumea asta, iar la noi au scăzut încasările la bugetul local, cei care au fost aleşi să chivernisească banul public s-au vîrît pînă la brîu (privit de sus în jos) în datorii.

Cică nu le dă guvernul bani. Că descentralizarea, zic primarii,  le-a adus numai cheltuieli: pentru şcoli, dispensare, spitale. Şi împrumută. Să facă tot felul de inepţii neproductive, pentru gloria postumă; să bage apă, canalizare, gaz, drumuri şi iluminat public, existente, de multe ori, doar pe hîrtie. Şi pentru asta ipotechează păduri, terenuri şi ce o mai fi rămas din ţărişoară. În ce ţară bramburită trăim?! Ne spune preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România, dl. Dumitru Teodor Baciu: „Guvernul ţine banii la ministere”. Sau, spunem noi, dă preferenţial, pentru politicienii de culoarea puterii. Ceea ce – tot un drac! Nu ştiu dacă cineva va încerca măcar să facă ordine în domeniu. Sigur e că, de acu’ pînă la calendele greceşti, tot vînduţi vom fi. Şi datori.
Dar apă, canal, gaze, drumuri, şcoli şi alte cele…

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.