Și deputatul Constantin Șovăială se retrage din grupul parlamentar al PNL

Deputatul PNL Constantin Șovăială a anunțat, joi, că se retrage din Grupul parlamentar al PNL din Cameră și va activa ca deputat neafiliat, menționând că încă nu demisionează din partid.

„Mă simt stânjenit de ceea ce se întâmplă în politica românească și mi-e greu să identific valori liberale în tot acest peisaj. În plus, nici între colegii care acceptă actuala situație nu mă regăsesc. Nu pot să girez politici și nici să fac politică atât de departe de români! Sibienii m-au trimis în Parlament să lucrez la proiecte care dezvoltă România, nu la proiecte care împing țara dintr-o criză în alta, oamenii mi-au oferit încrederea lor pentru a scăpa țara de PSD și nu pentru a cerși câteva voturi pentru un Guvern minoritar, cetățenii au votat PNL pentru a face o coaliție de dreapta cu care să guvernăm 4 ani, nu câteva luni, după care să provocăm cea mai mare criză politică din ultimul deceniu”, a scris Șovăială, pe Facebook.

El a menționat că va veghea la respectarea legilor și nu va gira niciun proiect împotriva bunului simț.

„Vorbesc zilnic cu zeci de români la cabinetul parlamentar. Oamenii cred că PNL și-a pierdut direcția. Uneori simt același lucru. Cu toate acestea, încă nu demisionez din PNL. Rămân în Parlament, neafiliat la un grup parlamentar. Voi veghea la respectarea legilor și nu voi gira niciun proiect împotriva bunului simț. Sper că PNL se va trezi din acest „vis urât” și că, la un moment dat, toți liberalii se vor regăsi în partid pentru a continua dezvoltarea României. Toți! Inclusiv colegii care pleacă zilele acestea și mai ales Ludovic Orban!”, a adăugat Șovăială.

Constantin Șovăială a transmis că liberalii au datoria de a reface coaliția de dreapta.

„Am demonstrat că PNL poate câștiga încrederea oamenilor cu proiecte serioase. În numele acestora, în numele românilor care le merită, avem datoria de a reface coaliția de dreapta! România are nevoie de un Guvern cu puteri depline care să fie asumat de partenerii de dreapta, nu de unul „încropit pe sub tejghea”. Gestul meu și al altor colegi de a pleca din Grupul parlamentar al PNL trebuie sa fie un semnal puternic pentru conducerea partidului! Rămân liberal, aproape de oamenii de dreapta și, mai ales, alături de sibienii care încă mai așteaptă un PNL așa cum le-am promis la alegeri”, a mai scris deputatul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut