Și Asociația Pro Infrastructură cere menținerea circulației pe A10: „Țineți autostrada deschisă!”

La o zi după intervenția secratarului de stat din Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma, Asociația Pro Infrastructură (API) solicită și ea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să renunțe la intenția de a închide complet circulația pe Autostrada A10, pe sectorul cuprins între nodurile Unirea și Turda, și propune o soluție alternativă care, potrivit organizației, ar permite desfășurarea traficului în condiții de siguranță.

Reacția vine după ce CNAIR se pregătește să închidă complet tronsonul afectat de o alunecare de teren, urmând ca șoferii să fie deviați pe DN1, pe o distanță de aproximativ 19 kilometri.

„Chiar astăzi (ieri, n.r.) , CNAIR se pregătește să închidă complet circulația pe Autostrada A10 între nodurile Unirea și Turda și să oblige șoferii să-și riște aiurea viața pe DN1, când ar putea devia temporar traficul, în siguranță, pe o distanță de doar 2,5 kilometri pe sensul opus al autostrăzii”, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Alunecarea de teren impune intervenții complexe

Organizația recunoaște că degradarea apărută pe autostradă este una serioasă și necesită investigații și lucrări de amploare.

Potrivit API, este nevoie de o expertiză tehnică pentru stabilirea cauzelor alunecării, identificarea soluțiilor de remediere și estimarea costurilor. Ulterior, ar urma procedurile de proiectare, licitație și execuție a lucrărilor.

„Lucrările de remediere vor fi complexe, scumpe și de durată. Din experiența noastră în monitorizare, cel mai probabil vorbim de multe luni sau chiar ani”, se arată în comunicat.

Propunerea: trafic deviat pe celălalt sens al autostrăzii

Asociația consideră însă că închiderea completă a circulației nu este justificată și propune devierea temporară a traficului pe sensul de mers către Sebeș, pe o distanță de aproximativ 2,5 kilometri, în zona kilometrilor 65–67.

Potrivit API, această soluție ar necesita instituirea unei restricții de viteză de maximum 80 km/h, amenajarea unor marcaje și indicatoare temporare, precum și monitorizarea traficului de către Poliția Rutieră.

„Soluția este simplă și se aplică în toate țările civilizate. Traficul poate fi deviat pe sensul spre Sebeș, cu semnalizare corespunzătoare și măsuri de siguranță”, susțin reprezentanții organizației.

În comunicat, Asociația Pro Infrastructură critică modul în care autoritățile gestionează situația și face comparație cu lucrările desfășurate pe autostrăzile din alte state europene.

„Oare vecinii maghiari cum își repară Autostrada M1 pe aproximativ 100 de kilometri sub trafic?”, întreabă retoric reprezentanții API.

Organizația solicită conducerii CNAIR și Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj să identifice rapid soluțiile administrative și tehnice necesare pentru menținerea circulației pe A10.

„Solicităm tuturor decidenților implicați să își aducă aminte că sunt în slujba cetățenilor și să facă toate demersurile birocratice și tehnice pentru a menține circulația pe A10 prin devierea temporară, în siguranță, pe sensul spre Sebeș”, se mai arată în comunicat.

În final, Asociația Pro Infrastructură formulează și o critică ironică la adresa companiei de drumuri, afirmând că, în lipsa unei astfel de soluții, CNAIR ar merita să își schimbe denumirea în „Compania Națională de Închidere a Infrastructurii Rutiere”.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.