Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie – sfeşnic cu totul luminos

Sf Mucenic Dimitrie Sărbătorile închinate sfinţilor sînt prilejuri de preamărire a lui Dumnezeu, Cel ce este minunat întru sfinţii Săi, căci viaţa sfinţilor este ca o carte în care se poate citi lucrarea Duhului Sfînt în lume. Primele trei veacuri de la începutul creştinismului au fost proba de foc prin care au trecut toţi cei ce au purtat numele de creştin şi au îmbrăţişat această credinţă. Creştinii din acele timpuri au trecut prin numeroase încercări şi chinuri cumplite. Unii au fost decapitaţi, altora li s-a zdrobit trupul pe roată; unii au fost aruncaţi în cuptoare cu foc, alţii au fost aruncaţi în arene pentru a fi sfîşiaţi de animale sălbatice. În asemenea împrejurări istorice pentru creştini s-a născut, a trăit şi a mărturisit pe Hristos pînă la moartea sa Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru), a cărui moarte martirică o prăznuim în fiecare an la 26 octombrie.

Sfîntul Dimitrie a trăit la Tesalonic (Salonic, în Grecia de azi) în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Provenea din cele mai nobile familii din Macedonia şi era admirat de toţi, nu doar pentru nobleţea şi frumuseţea lui exterioară, ci şi pentru virtuţile sale, pentru înţelepciunea şi bunătatea sa. Încă din tinereţe a devenit strateg şi specialist în arta militară, aşa încît, în ciuda vîrstei lui, a fost numit general al armatelor Tesaliei şi proconsul al Greciei. Toate aceste onoruri nu l-au făcut pe Dimitrie să piardă din vedere lucrurile cele mai importante, şi anume cele legate de mîntuirea sufletului. Împărtăşind credinţa în Iisus Hristos, nu a ţinut ascuns aceasta, fapt care i-a adus moartea martirică , fiind străpuns cu suliţe în temniţă de către ostaşi.

Sfîntul Dimitrie Izvorîtorul de Mir este mai rar întîlnit în pictura apuseană, în raport cu alţi sfinţi reprezentativi ai creştinătăţii. Printre artiştii care l-au pictat se numără Giovanni Battista Benvenuti, numit şi Ortolano (cca 1480-1525) cu lucrarea Sfîntul Sebastian cu Sfinţii Roch şi Dumitru, aflată la Galeria Naţională din Londra, Ippolito Scarsella zis Scarsellino (1550-1620) cu lucrarea Sfîntul Dumitru, aflată la Muzeul de Arte Frumoase din Boston şi Jacopo Robusti numit Tintoretto (1518-1594) cu lucrarea Sfîntul Dumitru şi un donator din familia Ghisi, aflată la Biserica San Felice din Veneţia.

Cu siguranţă, cea mai expresivă compoziţie i-o datorăm lui Tintoretto. Contemporan cu evenimentele conflictelor religioase dintre catolicism şi Reformă, precum şi cu urmările Conciliului de la Trento, Tintoretto a fost artistul a cărui operă a reflectat patetica dilemă a catolicismului1 . Geniul pictorului a perceput semnificaţiile şi sensurile direcţiilor spre care se orientau aspiraţiile spirituale ale generaţiilor din Italia şi din afara ei. Spiritul creator al artistului a mers în sensul acestora, exprimînd în artă drama şi criza de conştiinţă determinată de evenimentele Reformei şi Contrareformei. Tintoretto a abordat cu frenezie multe teme cu subiect sacru2 . Majoritatea operelor create după 1563 au subiecte inspirate din Noul Testament. Contemporane cu efortul catolicismului de a revigora spiritul religios, lucrările lui Tintoretto vin în întîmpinarea acestei orientări. Interpretarea etică nouă, precum şi geniul său compoziţional proiectează o viziune stilistică originală. Siluete alungite, cu braţele înălţate retoric, au proporţii neobişnuite spiritului clasic. Lumina primeşte în pictura lui Tintoretto aura misterului.

Lucrarea prezentată se află pe rîndul al treilea al Altarului de sud din capela Carmini, încadrată de o nişă monumentală. Sfîntul Dimitrie este pictat în veşminte militare, asemenea unui principe renascentist. Tintoretto este cunoscut prin plăcerea lui de a reda strălucirea armurilor, moliciunea şi transparenţa mătăsurilor sau greutatea grenului somptuos al catifelei. Sfîntul este reprezentat pe un soclu de piatră, în picioare, frontal, cu piciorul stîng păşind înainte, în timp ce dreptul îl ridică uşor. Înarmat, în mîna dreaptă, cu o suliţă împodobită cu o draperie în nuanţe de roşu deschis, Sfîntul Dimitrie are mîna stîngă odihnită la mijlocul trupului, susţinînd o sabie cu vîrful îndreptat în spate. Cu o variantă cromatică de roşu stins şi puţin mai întunecat este şi mantia drapată pe şold, care îi înfăşoară trupul. Chipul său tînăr are privirea îndreptată în jos, unde se află pictat donatorul. La baza soclului se profilează un peisaj cu cer înnorat, văzut în perspectivă. Fragmente de coloane şi un turn circular amintesc de silueta unui templu antic.

Donatorul Pietro Ghisi, reprezentat bust din semiprofil, cu mîinile împreunate pe piept, este pictat supradimensionat în raport cu statura Sfîntului Dimitrie, aşa cum se proceda de obicei în cazul unei comenzi. Gulerul alb ce îi încadrează faţa este semnul unei poziţii sociale înalte, în timp ce negrul care îi reliefează statura, dă figurii sale o notă distinctivă. Expresia chipului, cu privirea îndepărtată, dă sentimentul unei firi melancolice şi meditative. Mare colorist, Tintoretto efectuează experienţe cromatice, alăturate valoric picturii lui Tizian. Miracolul şi vraja picturii artistului sînt rezultate din suprapunerile culorilor şi glacis-urilor. Emoţia artistică, transmisă culorii şi luminii, este încorporată pastei fluide, asemenea unei plasme.

Acatistul Sfîntului Dimitrie îi înfăţişează chipul spiritual ca un sfeşnic cu totul luminos. În aceste zile de toamnă, Marele Mucenic să ne fie sprijin şi pildă luminoasă vrednică de urmat. Mărturia mucenicilor ne ajută să punem început luptei împotriva răului din noi şi din afară de noi.

Conf. univ. dr.
Marcel MUNTEAN

1     Adriana Botez-Crainic, Istoria artelor plastice. Renaştere, Manierism, Baroc, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2010, p. 378.

2  Istoria ilustrată a picturii, Ed. a III-a, trad. Sorin Mărculescu, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1973, pp. 122- 123.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.