Sfinții Martiri Brâncoveni, prăznuiți la Gherla

Abia s-a încheiat marele pelerinaj de Sfântă Mărie de la Mănăstirea Nicula și marți, 16 august, a fost ziua de prăznuire a Sfinților Martiri Brâncoveni.

Frumoasa Biserică Ortodoxă a Parohiei Gherla III (preot paroh protopop Paul Iulian Isip) de pe strada Clujului îi are drept ocrotitori, încă din anul 2014, an omagial al Brâncovenilor, dar și anul în care biserica nouă a unității parohiale a fost sfințită de către Mitropolitul Andrei al Clujului. De atunci, prăznuirea lor a fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru enoriașii cartierelor MR1 și „Între ape” din zona industrială a urbei.

„Și anul acesta, cu inimile pline de bucurie, după manifestările religioase prilejuite de hramul Mănăstirii Nicula, i-am cinstit, așa cum facem în fiecare an la mijlocul lunii august, după cuviință, pe sfinții a căror credință a fost mai presus de orice avuție”, spunea protopopul Paul Iulian Isip, gazda acestei sărbători de mare importanță în viața religioasă și spirituală a orașului de pe Someș.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de sobor de preoți și diaconi, avându-l în frunte pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarh al mănăstirilor din Eparhia Vadului, Feleacului și Clujului. La vremea chinonicului, interpreta Anamaria Marti din Bistrița a susținut un reușit recital de pricesne, primit cu multă căldură de sutele de creștini prezenți în biserică.

Biserica Ortodoxă 3 de pe strada Clujului din Gherla este un impozant lăcaș de cult cu o arhitectură unică, ce îmbină elemente neobizantine cu elemente moderne. Proiectul bisericii a fost realizat de arhitectul Emanuil Tudose, iar lucrările de construcție au început în anul 1993. În subsolul clădirii sunt amenajate o bibliotecă valoroasă și spații pentru activități religioase, culturale și recreative pentru copii.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut