Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în creaţia lui El Greco

El Greco (1541-1614), Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ulei pe pînză, 1587-1592, Nationalmuseum Stockholm

Pe data de 29 iunie, în fiecare an, Biserica Ortodoxă, Greco-Catolică şi cea Romano-Catolică îi prăznuiesc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, corifei ai apostolilor şi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Înţelepciunea, credinţa şi martiriul lor au fost deseori ilustrate în opere literare şi artistice. Chipul lor duhovnicesc şi expresia iconografică au devenit, peste timp, nu doar prototip spiritual, dar şi iconic, dînd naştere unor capodopere ce împodobesc lăcaşurile de cult, ori muzeele lumii.

Redaţi în picioare, ei se află în registrul superior pe iconostas înaintea icoanei Deisis. Chipul lor este imortalizat în opere de sculptură, precum grandiosul bronz din Bazilica San Pietro, de la Vatican, care îl înfăţişează pe Apostolul Petru şezînd.

Între aceste exemple amintim şi tabloul semnat de pictorul El Greco (Domenikos Theotocopuli), intitulat Apostolii Petru şi Pavel, aflat în colecţia Nationalmuseum Stockholm. Artistul i-a pictat în diferite lucrări de-a lungul carierei sale pictoriceşti. Redarea lor împreună se regăseşte în diferite ipostaze începînd din cele mai vechi timpuri, de pildă, cele două figuri puse faţă în faţă sînt vizibile pe o medalie romană din veacul al II-lea. Tot la fel sînt pictaţi într-o frescă, de veacul al XII-lea, la Mănăstirea Vatoped de la Sfîntul Munte Athos.

El Greco este cel ce aduce acest tip iconografic în Spania, fiind cel dintîi artist care îi pictează într-o singură lucrare. Cele două figuri sînt surprinse într-un dialog plastic, El Greco accentuînd caracteristicile lor prin expresia poziţiei mîinilor şi, în special, a portretelor deosebit de grăitoare. Sfîntul Petru în stînga imaginii şi puţin mai în spate, are capul uşor aplecat în faţă, ţinînd în mîna dreaptă cheia, în timp ce stînga o îndreaptă spre Apostolul Pavel. Apostolul neamurilor este pictat într-o atitudine aclamativă, avînd mîna dreaptă întinsă spre stînga tabloului, sub cea a Sfîntului Petru, iar cealaltă mînă o are sprijinită pe o carte deschisă1. El are capul îndreptat spre privitor, dar ochii săi par a fi pierduţi înainte, într-o căutare meditativă. Drapajele bogate ce definesc anatomiile ascunse se pliază în cute largi, contrastînd cu sobrietatea interiorului modest, în care i-a imaginat El Greco. O replică a acestui tablou se găseşte la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg.

În atitudinea şi poziţionarea Sfîntului Pavel, artistul a reluat un tablou mai vechi aflat în colecţia marchizei de Narros, San Sebastian, din anul 1580, respectînd acelaşi tip iconografic. Pictorul grec i-a plasat pe un fundal întunecat, într-un profund contrast de clarobscur, dînd importanţă luminii şi culorii, respectiv ocrului verzui ce se identifică cu mantia Sfîntului Petru şi a dominantei de roşu, ce învăluie chipul Apostolului Pavel. Centrul acestei capodopere îl reprezintă portretele lor, l-a care artistul a stăruit îndelung, reuşind să îi caracterizeze, dîndu-le fiecăruia expresii diferite. Sfîntul Petru e surprins într-o atitudine de devoţiune umană, iar Sfîntul Pavel de asemenea, blînd, înflăcărat şi gînditor. Amplificarea tipologiilor, pe care însuşi Dionisie din Furna ne-o menţionează în Erminia sa, referitor la chipul apostolilor este evidentă: Petru este cam cărunt, sprîncene înalte, nasul cam lungăreţ, barba rotundă, iar Pavel este cu capul pleşuv, alb la faţă, nasul puţin curbat, barba încreţită2.

Aşezarea lor într-un singur spaţiu şi mai cu seamă expresia lor transfigurată, de o rară profunzime, nu rămîne doar o capodoperă a artei universale; mesajul este creştin cu precădere, circumstanţa lor ne îndeamnă la cugetare, rugăciune, smerenie şi unitate a credinţei.
Lector univ.dr.
Marcel MUNTEAN

1 El Greco, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1972, p.17.
2 Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, Bucuresti, 2000, pp.148-149.